The Rock vrea să fie bun la toate, așa că joacă într-un film alături de Siri

The Rock vrea să fie bun la toate, așa că joacă într-un film alături de Siri

The Rock este băiatul bun la toate în filmele în care tot apare în ultimii ani, iar cel mai nou îl aduce în rol principal alături de asistentul virtual de la Apple, Siri.

Dwayne Johnson a anunțat ieri că lucrează alături de Apple la un film în care nu doar el va fi vedeta. Acesta va face echipă cu asistentul virtual Siri, pe care îl cunoaștem deja de pe iPhone-uri.

The Rock a publicat pe Twitter posterul filmului, iar titlul acestuia este ”The ROCKxSIRI Dominate the Day”. Nu avem detalii cu privire la durata filmului sau la subiectul care va fi abordat, dar acesta ar trebui să apară astăzi, pe canalul de YouTube al celor de la Apple.

the rock siri

Având în vedere posterul, ar urma să avem de-a face cu roboți extratereștri, cu un concert, dar și cu urmăriri cu mașini. Într-o postare de pe Facebook, The Rock spune că filmul ar urma să fie cel mai bun, cel mai amuzant și cel mai nebunesc film făcut vreodată, arată macrumors.com.

Cel mai probabil, filmul ar trebui să fie un scurt-metraj, iar Apple are un oarecare istoric în ceea ce privește astfel de lansări. Luna trecută, Apple a oferit publicului ”Detour”, un film pe care regizorul Michel Gondry l-a filmat doar cu un iPhone, în cadrul unui parteneriat cu Apple.

Cel mai probabil, Apple vrea să promoveze HomePod-ul, care vine la pachet cu Siri, astfel că vrea să ofere o lansare interesantă pentru dispozitiv. Dincolo de asta, colaborarea îmi lasă impresia că The Rock devine pentru filme cam ceea ce este Bobonete pentru reclamele de pe la noi. Indiferent ce ai de promovat, omul are o imagine bună și mizează pe asta. Pentru cât timp, rămâne de văzut.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: