Telefoanele Nokia cu lentile de la Zeiss vor reveni pe piață

Telefoanele Nokia cu lentile de la Zeiss vor reveni pe piață
12:58 06.07.2017

Au existat o serie de zvonuri cu privire la repornirea unui parteneriat între Nokia și Zeiss, iar acestea s-au confirmat astăzi.

Brandul HMD Global, care deține numele Nokia, alături de Zeiss, au anunțat că intră într-un nou parteneriat de lungă durată, al cărei scop principal este să creeze noi standarde în industria telefoanelor mobile, când vine vorba de camere foto. Cu alte cuvinte, putem fi siguri că parteneriatul va aduce camere de calitate ridicată pe viitoarele telefoane Nokia.

Cele două companii vor să facă mai mult decât până acum, însă. Parteneriatul actual ar urma să se concentreze pe întregul ansamblu foto, nu doar pe lentile. Astfel, Zeiss va depune eforturi și pentru senzori, dar și pentru algoritmii de procesare a imaginilor, astfel încât să aducă produse finite de top pe piață.

Nokia și Zeiss au mai lucrat împreună pentru camerele foto de pe telefoane. Companiile au început să lucreze în 2004, iar telefoanele din seria N au beneficiat de astfel de lentile. Și telefoane din seria Lumia au beneficiat de elemente Zeiss, inclusiv Lumia 1020, cu cameră foto de 41MP.

HMD și Zeiss au ales să reînnoiască acest parteneriat deoarece companiile consideră că se pot completa una pe alta în viitor. Zeiss caută un partener de încredere pentru o perioadă de timp îndelungată, în timp ce HMD dorește să lucreze cu nume mari din industrie pentru a produce telefoane Nokia de calitate.

Este important de notat că Zeiss și HMD Global au un contract exclusiv, astfel că hardware-ul companiei nu va fi preluat și de către alte telefoane.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI