Stranger Things sezonul 2 va avea o atmosferă mai întunecată

Stranger Things sezonul 2 va avea o atmosferă mai întunecată
Ioana Bîrsan
10:20 02.05.2017

Lansarea celui de-al doilea sezon din Stranger Things se apropie cu pași repezi, iar zvonurile ne sugerează că noua serie va avea o atmosferă mai întunecată.

Pentru cei care sunt familiarizați cu stilul seriei Stranger Things, s-ar putea ca atmosfera mai întunecată al celui de-al doilea sezon să nu șocheze, ci să reprezinte o continuare firească a acțiunii, așa cum ne-am obișnuit cu ea încă din primele episoade. Finn Wolfhard, actorul care îl joacă pe Mike, susține că noul sezon va fi mai orientat către genul horror.

Deși elementele inspirate din genul horror au existat din abundență în primul sezon din Stranger Things, Wolfhard menționează că provocările pe care personajele le vor întâmpina în noua serie sunt mai stranii și ceva mai terifiante. Probabil că firul narativ va fi îmbogățit pe alocuri de intervențiile mai multor personaje monstruoase, potrivit Gizmodo.

Teama va deriva, de asemenea, din faptul că sezonul doi le va oferi celor din audiență o perspectivă mai detaliată asupra caracterului personajelor, ceea ce înseamnă că există posibilitatea să fie ilustrate lupte mai puternice de putere chiar și în interiorul grupului format din cei patru copii. Dacă este adevărat acest zvon, atunci regizorii s-ar putea adresa uneia dintre cele mai puternice critici care le-au fost adresate la finalul primului sezon, anume că deși detaliile cu privire la viața și familia lui Mike și Will ne permit să formăm un profil cuprinzător al personajelor, creația cinematografică nu încorporează prea multe elemente din viața lui Dustin și a lui Lucas.

Aparent, aceste lucruri vor căpăta o nouă turnură în următorul sezon din Stranger Things. Gaten Matarazzo, care îl joacă pe Dustin, anunță că „Partea cea mai interesantă a acestui sezon este că veți avea ocazia să aruncați o privire în viața fiecărui personaj în parte.” Astfel, ne vor fi livrate mai multe informații cu privire la modul în care fiecare personaj în parte face față evenimentelor ciudate care s-au petrecut și care se vor petrece în continuare.

Comentarii
loading...