Samsung Galaxy S8 vine la pachet cu sute de emojiuri noi

Samsung Galaxy S8 vine la pachet cu sute de emojiuri noi

Lansarea Samsung Galaxy S8 le aduce fanilor de emoji sute de noi caractere care să transforme și mai mult conversațiile de pe telefoane.

Samsung Galaxy S8 nu vine de unul singur, ci și cu noi gadget-uri, dar și cu o mulțime de noi emoji. Astfel, noi caractere, obiecte și înfățișări de profesii vor fi adăugate în colecția de figuri. În total, 646 de noi emojiuri vor fi adăugate colecției deja imense.

samsung galaxy s8 emoji

Fiecare dintre emojurile care întruchipează persoane va fi disponibil atât în variantă masculină, cât și feminină, în manieră similară cu cea propusă de iOS, iar personajele vor fi disponibile în mai multe variante de tonuri ale pielii.

Există întruchipări de profesii noi, pentru profesori, judecători sau piloți de avion; majoritatea acestor noi profesii fac parte din sferele tehnologiei, ale ingineriei sau ale științei. Există și emojiuri pentru activități sportive, dar și figurine care folosesc laptop-uri Samsung, arată androidcentral.com.

samsung galaxy s8 emoji

De asemenea, vor fi făcute și o serie de schimbări la emojiurile deja existente, iar cele noi vor fi oferite pe dispozitivele Samsung în următoarele săptămâni. Acesta este doar începutul, deoarece un pachet și mai mare de imagini va fi lansat odată cu Emoji 5.0, care va apărea tot anul acesta.

Noile emojiuri vor fi disponibile pe S8, dar și pe alte dispozitive care sunt compatibile cu Unicode, iar aici vorbim atât despre dispozitive cu Android, cât și cu iOS sau Windows Mobile.

samsung galaxy s8 emoji

Se poate observa încercarea de a crea un pachet de emojiuri care să fie cât mai reprezentativ pentru utilizatorii de telefoane mobile. Astfel, există mame care alăptează, femei cu hijab, dar și bărbați cu barbă.

Citește și: