Samsung Galaxy S8: camera frontală conține un mecanism ascuns

Samsung Galaxy S8: camera frontală conține un mecanism ascuns
10:13 24.04.2017

La fel ca orice alt proiect care se transformă pe parcurs, Samsung Galaxy S8 nu duce lipsă de funcții prezente, dar nefolosite.

Firește, nici nu e singurul telefon care trece printr-o asemenea etapă. Majoritatea smartphone-urilor au funcții adăugate pe parcursul procesului de design, în timp ce la altele se renunță complet. Cea mai mare parte dintre aceste funcții dispar complet, dar unele sunt ”tăiate” după ce au fost introduse, cel puțin parțial.

JerryRigEverything a descoperit că Samsung Galaxy S8 avea un senzor de stabilizare optică pentru camera din față. Astfel, selfie-urile ar fi putut arăta mult mai bine pe S8, dacă funcția ar fi fost completă.

Stabilizarea imaginii este o problemă destul de mare pentru telefoane, deoarece spațiul de lucru al senzorilor este foarte mic. Spre deosebire de stabilizarea electronică (EIS), care folosește tehnici software pentru a îmbunătăți imaginile mișcate, stabilizarea optică (OIS) folosește părți mecanice pentru a compensa problemele cauzate de mișcare. Din această cauză, senzorii care folosesc OIS sunt mai mari, dar mult mai buni decât cei fără această tehnologie.

Pentru camerele din spate, problema unui senzor mare nu este neapărat o problemă, dar situația este ceva mai dificilă când vorbim de micile camere pentru selfie-uri. Tocmai de aceea, doar câțiva producători se pot mândri cu stabilizare optică pe camera din față. Ar fi interesat de aflat de ce Samsung Galaxy S8 are tehnologia integrată, dar nu este pusă la treabă. Poate că totuși, în viitor, aceasta ar putea fi activată cu un simplu update de firmware.

samsung galaxy s8 caine

De asemenea, o altă descoperire din interiorul telefonului se leagă de abțibildul de pe baterie. Aceasta vine și cu o imagine care ne sugerează că bateriile n-ar trebui să ajungă în colții câinilor, arată slashgear.com.

loading...