29 mai 2017 | 16:42

ASUS a creat routerul pe care nu-l vei mai ascunde după calculator

ACTUALITATE
ASUS a creat routerul pe care nu-l vei mai ascunde după calculator

ASUS face o mișcare îndrăzneață, încercând să ne scape de clasicele routere albe sau negre, pe care le urâm din cauza designului.

Routerele pe care le-am avut au fost negre și paralelipipedice, dar simplitatea asta m-a făcut să le detest din cauza aspectului. Mă bucur însă că n-am avut de-a face cu variantele albe și ovale, pe care le-am urât întotdeauna tot din considerente de aspect. Probabil că nu sunt singurul care are ceva cu aspectul routerelor, iar pentru noi, ASUS a creat un router diferit.

Blue Cave este un router wireless creat de ASUS despre care n-ai spune, la prima vedere, că este ceea ce este. Acesta are un aspect pătrățos dar are o gaură în mijloc, unde găsim culoarea albastră care dă și o parte din numele produsului. Chiar dacă pare doar un produs creat pentru design, aspectul îl face și util. Antenele clasice, exterioare, se mută la interior, în partea superioară a routerului, iar placa de bază este amplasată jos, spațiul circular fiind creat pentru a menține distanța între componente.

Routerul ar trebui să fie suficient de puternic astfel încât streamingul video de conținut 4K să fie posibil fără probleme. Securitatea nu este lăsată deoparte, astfel că ASUS introduce în cadrul sistemului Blue Cave soluția de securitate AiProtection, de la Trend Micro, scrie engadget.com.

De asemenea, utilizatorii de smartphone-uri pot să controleze routerul cu ajutorul unei aplicații dedicate, care funcționează similar cu Google WiFi. Administratorii pot vedea utilizarea rețelei, pot seta limite pentru alți utilizatori și pot alege ce aplicații au sau nu acces la internet. Aplicația îți trimite notificări de fiecare dată când un nou dispozitiv se conectează la rețea, dar și când sistemul de securitate detectează un potențial pericol.

Nu se știe când se va lansa routerul Blue Cave, dar acesta ar urma să coste în jur de 180 de dolari, ceea ce nu e un preț foarte mic pentru un asemenea dispozitiv.