Inginerul care vrea să creeze un copil robot
Sergi Santos, inventatorul unui robot sexual pe nume Samantha, spune că este pregătit să-și extindă familia de silicon cu crearea unui copil, folosind o imprimantă 3D. El intenționează să-și lege trăsăturile cu Samantha în sistem pentru a produce un descendent hibrid.
Santos, inginer electric și expert în inteligența artificială, este căsătorit. El și soția lui își împart locuința din Barcelona cu un harem de păpuși sexuale din silicon. Dacă ceea ce vrea să facă, adică un copil din silicon, va avea rezultatul dorit, aceasta va fi o premieră. Nu neapărat pozitivă sau negativă, dar o premieră.
Pentru a crea un copil, Santos s-a gândit la un algoritm care să țină cont de concepte pe care se bazează societatea. ”Îi poți face pe roboți să aibă copii, nu este atât de dificil. Mi-ar plăcea să am un copil cu un robot”, a declarat acesta. ”Folosind algoritmul pe care l-am creat deja, l-aș programa cu un genom, astfel încât el sau ea să poată avea valori morale, plus concepte de frumusețe, justiție și valori pe care oamenii le au”, adaugă Santos.
Faptul că are relații sexuale în mod repetat cu păpușile sale nu i-a afectat căsnicia, ci dimpotrivă. El susține că i-a îmbunătățit relația cu soția sa. El spune că Samantha, viitoarea mama a copilului lui, este dezvoltată ca un android cu legături emoționale. Este programată să scoată și zgomote specifice femeilor care ating orgasmul. Mai mult, robotul este echipat cu o serie de senzori sau excitoni care răspund atingerii umane. De fapt, îi place să fie atinsă și are moduri diferite de interacțiune: este romantică și îi place sa fie sărutată.
Pe lângă actele sexuale, Samantha are și un modul de ”familie”. Poate spune citate motivaționale, poate spune glume și poți purta și o discuție filosofică cu ea. Santos speră ca, în curând, aceste ”creaturi” să aibă coduri morale încorporate.