Poți salva viața marină achiziționând acești ochelari de soare

Poți salva viața marină achiziționând acești ochelari de soare
Ioana Bîrsan
16:24 15.02.2017

Mulțumită celor de la Norton Point, plasticul din ocean poate fi refolosit în scopuri practice, și aparent acesta nu arată nicăieri mai bine ca în noua formulă. 

Compania a scos la vânzare o pereche de ochelari de soare confecționată în totalitate din materiale reciclate din apa oceanului. Ideea din spatele conceptului este de a găsi o reîntrebuințare a plasticului care este problematic pentru viața și sănătatea vieții marine, conform Digital Trends. Producătorii din Massachusetts sunt primii care creează o linie de ochelari de soare realizată exclusiv din polietilenă (HDPE). Rezultatul procesului de creație este o pereche de ochelari care se va adresa celor care au în vedere binele mediului.

„Considerăm că cele opt milioane de tone metrice de plastic care plutesc în oceanele planetare reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru mediu, și am ales să fim parte a soluției”, menționează compania în cadrul unei campanii de pe Kickstarter, în urma căreia a reușit să strângă suma impresionantă de 55,367 $.

Cei de la Norton nu își propun doar să curețe oceanele de materiale dăunătoare, ci și să le refolosească în numele industriei de modă. Ochelarii în sine sunt șic, foarte bine realizați atât pentru femei, cât și pentru bărbați, și pot complimenta orice ținută, mai ales pentru că vin în mărimi și culori care să se adreseze tuturor preferințelor.

Doar că atunci când vei decide să cumperi o pereche de ochelari de soare de la Norton, vei face mai mult decât o simplă achiziție – vei reuși să împlinești o dorință și vei ajuta la salvarea vieții marine: „Pentru fiecare produs pe care îl vindem, reciclăm 45 de grame de plastic din ocean”. Pe lângă acest bine, compania își propune ca 5%  din banii rezultați din vânzări să ajungă în educație și medicină.

În lipsa unei soluții prin care să reducem tonele de plastic existente în apa planetară, până în anul 2025 oceanul ar putea conține 45 de grame de plastic, la fiecare 1,3 kg de pește, menționează aceleași surse.

Comentarii
loading...