Primul camion electric Tesla va fi lansat în 2017

Primul camion electric Tesla va fi lansat în 2017
14:52 14.04.2017

Elon Musk are planuri mari, astfel că primul camion electric Tesla va vedea lumina zilei anul acesta, fiind urmat în viitorul apropiat de o camionetă care va purta aceeași marcă.

Elon Musk a confirmat extrem de recent direcția în care merge Tesla. Astfel, vom avea parte de un camion electric diferit de creațiile pe care le-am văzut până acum, iar pentru acesta nu mai avem de așteptat decât până în septembrie 2017. Musk a lăudat echipa Tesla pentru treaba foarte bună pe care o fac aceștia.

De asemenea, Elon a vorbit și despre celelalte proiecte ale companiei. Astfel, o mașină decapotabilă dar și o camionetă vor fi disponibile pe piață în următoarele 18, cel mult 24 de luni. Știrea despre noul camion electric nu îi surprinde pe mulți, deoarece s-a zvonit deja de multă vreme că acesta va deveni o realitate. Cu toate acestea, ne arată că planurile lui Musk de a zgudui industria automobilistică sunt cât se poate de serioase.

Gigafabrica Tesla, unde se lucrează intens la designul noilor automobile, se ocupă și de alte lucruri. Astfel, inginerii de aici lucrează și la crearea unor medii de stocare a energiei, în cadrul proiectului Tesla Powerwall. De asemenea, aceștia au o colaborare cu Panasonic pentru crearea de panouri solare, iar acesta pare să fie abia începutul.

Elon Musk are de gând să accelereze tranziția societăților către energie susetanbilă. Tocmai de aceea, eforturile majore ale companiei sunt concentrate pe dezvoltarea de metode inedite de producție și folosire a energiei regenerabile, scrie futurism.org.

Musk consideră că tirurile sunt unul dintre punctele cheie când vine vorba de energie și de siguranță. Noile camioane electrice vor reduce semnificativ poluarea produsă de giganții actuali ai șoselelor, iar prin integrarea de elemente de inteligență artificială, vom avea parte și de vehicule autonome la acest capitol.

loading...