Câteva lecții învățate din filmele nominalizate la Premiile Oscar 2017

Câteva lecții învățate din filmele nominalizate la Premiile Oscar 2017
Ada Constanda
16:44 20.02.2017

Într-un final am reușit să văd filmele nominalizate la Premiile Oscar 2017 și cred că toate își merită locul, chiar dacă unora li se acordă o atenție mult prea mare și nemeritată, iar asupra altora nu se zăbovește atât cât ar trebui, ceea ce este extrem de nedrept. Oricum, vă asigur că nu pierdeți nimic dacă vă uitați la toate, din contră veți câștiga câteva lecții de viață importante.

Trebuie să mărturisesc că nu-mi plac musicalurile, așa că nu e de mirare că m-am dus la cinema să văd „La La Land“ cu inima îndoită, aproape convinsă că nu o să-mi placă. Unde mai pui și că actorul principal este Ryan Gosling, care nu mă atrage din punct de vedere actoricesc chiar deloc, și că povestea este una romantică. În schimb, aveam o oarece speranță cu Emma Stone, pe care o consider foarte talentată și mi-e tare dragă, poate și pentru că îmi amintește de o prietenă din copilărie.

M-am înșelat: mi-a plăcut. E drept că mi se pare ușor exagerată toată atenția de care se bucură și cred că ar fi o nedreptate să primească premiul Oscar în 2017 pentru Cel mai bun film, însă e ceva diferit de tot ce am văzut în materie de musicaluri, este autentic, este magic și fermecător, iar tânărul regizor Damien Chazelle (32 de ani) merită toate aplauzele.

Sigur, povestea de bază este un clișeu hollywoodian: o actriță aspirantă și un cântăreț de jazz se zbat să-și clădească o carieră, dar și o relație. Sunt surprinse momentele simple de fericire trăite de cei doi, dar și dezamăgirile crunte, iar finalul este, în mod paradoxal, nostalgic și dureros deopotrivă, pe principiul „ce ar fi putut fi, dar nu este“. Este un amestec perfect de muzică și culoare, este o poveste dulce-amăruie în care se vor regăsi toți cei care îndrăznesc să viseze cu ochii deschiși și luptă pentru a reuși, chiar dacă drumul este pavat cu sacrificii uriașe, iar în final, după ce ai obținut ceea ce ți-ai dorit cu atâta ardoare, te surprinzi întrebându-te dacă ești cu adevărat fericit, dacă ai procedat corect când ai renunțat la atât de multe lucruri și, mai ales, la oameni.

„Manchester by the Sea“ este de departe preferatul meu dintre filmele nominalizate la Premiile Oscar 2017, fiind de un realism zdrobitor, care te apasă multă vreme după ce l-ai văzut. Este un film absolut genial și sfidează ideea atât de des întâlnită în filme – că orice întâmplare nefericită atrage o schimbare pozitivă.

Fără început, fără sfârșit, este pur și simplu o frântură de viață, despre cum gestionăm trauma provocată de pierderea oamenilor dragi, despre durerea și vinovăția care te transformă radical și te condamnă, tristețea și singurătatea prinzând rădăcini atât de adânci în sufletul tău încât devin un mod de a-ți trăi fiecare zi.

Și cu toate astea, este uimitor cum există un echilibru între dramă și speranță, cum își fac loc replici cu un umor fin și subtil care accentuează chiar mai tare dramatismul, cum sclipiri de speranță se întrevăd chiar și în cele mai întunecate și cumplite experiențe pe care un om le poate îndura.  Cum, în final, se conturează un tablou trist, dar absolut perfect.

Iar Cassey Affleck este magistral, are o capacitate imensă de a-ți trezi un vârtej de sentimente prin fiecare gest, prin fiecare cuvânt, prin fiecare tăcere lungă și sfâșietoare. Cassey Affleck nu este doar fratele cel mic al mai celebrului Ben Affleck, Cassey Affleck este clar cel mai bun actor de la Oscar 2017.

Mel Gibson nu putea să reintre în grațiile Hollywoodului altfel decât grandios, odată cu „Hacksaw Ridge“, povestea extraordinară și reală a contestatarului adventist Desmond Doss, interpretat impecabil de Andrew Garfield (păcat că există un singur Oscar pentru rolul principal), care, în Okinawa, în timpul celei mai sângeroase bătălii din Al Doilea Război Mondial, a salvat 75 de oameni fără ca măcar să pună mâna pe o armă. Sper sincer ca viziunea lui Gibson să fie recompensată pe măsură la Premiile Oscar 2017.

Greu de privit uneori, pentru că are cele mai violente scene pe care le-am văzut în ultimii ani, „Hacksaw Ridge“ este și un spectacol vizual intens, care te face să respiri în slow motion de la început până la final. Este o poveste puternică despre principii, despre curajul nebunesc al unui om în aparență firav, despre noblețe și modestie, despre alegerile care ne diferențiază.

În mod surprinzător poate, este un film care te sensibilizează, care combină în doze potrivite brutalitatea și religiozitatea și care te face să te întrebi în mod obsesiv pentru ce oamenii omoară oameni, de ce oamenii nu acceptă credințele și convingerile altor oameni.

„Moonlight“ m-a dat peste cap complet. Împărțit în trei capitole esențiale, este lupta sfâșietoare a unui tânăr de a se regăsi în timp ce experimentează discriminarea, trauma de a fi crescut de o mamă dependentă de droguri, durerea și frumusețea de a se îndrăgosti și teama de a-și accepta propria sexualitate.

Este o poveste intimă, despre fragilitatea bărbatului dacă vreți, extrem de simplă în aparență, dar atât de complexă în esență, și nu doar pentru că este vorba despre un tip de culoare homosexual, ci pentru că este vorba despre orice om care simte că nu face parte din lumea asta, care nu-și găsește locul în lumea asta.

Și cel mai lăudabil aspect este că nimic nu este forțat, emoțiile pe care le simți sunt o consecință naturală a unor scene remarcabile, care nu te pot lăsa indiferent pentru că deși unele lucruri nu sunt spuse în film, transcend ecranul și le vei simți.

Nici SF-urile nu mă atrag, însă Arrivaleste cu totul special pentru că extratereștrii sunt doar un pretext, iar adevăratul subiect sunt oamenii, cu bune și cu rele. Mai mult, nu este un film relaxant, ci îți pune mintea la lucru, iar când reușești să pui piesele cap la cap o să ai o revelație, dar și o mulțime de întrebări și gânduri.

Este un film mult mai complex și mai emoționant decât te-ai aștepta, este despre umanitate, despre alegeri, despre un final dureros asumat doar de dragul unor clipe de fericire. Te face să te întrebi cine ești, care este locul tău în lume, menirea ta și ce alegere ai face dacă ți s-ar oferi o asemenea șansă?

Denzel Washington își arată talentul pe două fronturi, ca regizor și actor în „Fences“, însă Viola Davis este fenomenală și nu concep să nu iasă învingătoare la Premiile Oscar 2017, la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar.

Ambii sunt extrem de buni. Washington este carismatic, te cucerește cu felul său de a spune povești în spatele cărora se ascund o mulțime de frustrări, slăbiciuni, orgoliu și mândrie. Davis este o femeie pe cinste, care îți arată ce înseamnă sacrificiul propriei persoane de dragul celuilalt, câte lucruri ești dispus să accepți pentru a rămâne alături de un om și care este capacitatea ta de a înțelege în profunzime un om și de a-l accepta exact așa cum este. Dar are și momente explozive, în care ies la iveală neîmplinirile personale, regretele, iar acestea sunt momente atât de puternice încât te fac să simți o suferință aproape viscerală.

Am tot auzit că „Lion“ este atât de frumos și emoțional încât nu ai cum să nu plângi. Într-adevăr, sunt de acord că sunt multe scene puternice, triste, dar am simțit și o ușoară dezamăgire: începutul și finalul sunt minunate, însă partea de mijloc scârțâie, unele momente nu au sens și chiar devine ușor plictisitoare amânarea punctului culminant.

În schimb, am fost impresionată de micuțul Sunny Pawar, mai rar o așa naturalețe la un puști de doar opt ani, îți sfâșâie inima pur și simplu. Mi-a plăcut și Dev Patel, care oricum este o încântare de fiecare dată, deși recunosc că acum așteptam ceva mai mult.

Per total este o poveste despre determinare și ambiție, despre un tânăr care luptă cu incertitudinile privind propria identitate, pe care încearcă să o descopere având la dispoziție doar frânturi din trecut, care nu-i dau pace și îi alimentează sentimentul de vinovăție față de adevărata sa familie care trăiește în mizerie, în timp ce el, printr-un joc al sorții, are parte de iubire și confort. Este și despre ce înseamnă, în esență, adopția, iar una dintre scene, în care fenomenala Nicole Kidman explică de ce nu a dorit să dea naștere și a vrut să adopte, te lasă fără cuvinte.

În fine, „Lion“ este dovada că orice om are un loc pe care îl numește „acasă“ și că independent de orice nu-și poate nega rădăcinile și va simți întotdeauna o conexiune profundă cu acel loc.

Acestea fiind scrise, astea sunt predicțiile mele pentru Premiile Oscar 2017:

 Premiile Oscar 2017 – Cel mai bun film

Favorit: „La La Land“

Cine ar merita să câștige: „Manchester By The Sea“ sau „Moonlight“

Cel mai bun regizor

Favorit: „La La Land“

Cine ar merita să câștige: „Hacksaw Ridge“

Cea mai bună actriţă în rol principal

Favorit: Emma Stone – „La La Land“

Cine ar merita să câștige: Isabelle Huppert – „Elle“

 Premiile Oscar 2017 – Cel mai bun actor în rol principal

Favorit: Cassey Affleck – „Manchester by the Sea“

Cine ar merita să câștige: Cassey Affleck – „Manchester by the Sea“

Cea mai bună actriță în rol secundar

Favorit: Viola Davis – „Fences“

Cine ar merita să câștige: Viola Davis – „Fences“

Cel mai bun actor în rol secundar

Favorit: Mahershala Ali – „Moonlight“

Cine ar merita să câștige: Mahershala Ali – „Moonlight“

loading...