06 nov. 2017 | 06:26

A fost descoperită o planetă care n-ar fi trebuit să existe în mod normal

ACTUALITATE
A fost descoperită o planetă care n-ar fi trebuit să existe în mod normal

O planetă uriașă, care nu ar trebui să existe conform teoriei formării planetelor, a fost descoperită în jurul unei stele îndepărtate.

Existența planetei „monstru”, NGTS-1b, dă peste cap teoriile formării planetelor, care afirmă că o planetă de această dimensiune nu poate fi formată în jurul unei astfel de stele mici. Potrivit acestor teorii, stelele mici pot forma cu ușurință planete stâncoase, dar nu pot aduna suficient material pentru a forma planete ca Jupiter.

Cu toate acestea, NGTS-1b este un gigant de gaze. Datorită dimensiunii și temperaturii sale, planeta este cunoscută drept „Jupiter fierbinte”, o clasă de planete care sunt cel puțin la fel de mari ca Jupiter din sistemul nostru solar, dar cu aproximativ 20% mai puțină masă. Spre deosebire de Jupiter,  NGTS-1b este foarte aproape de stea și completează o orbită la fiecare 2,6 zile, ceea ce înseamnă că un an pe NGTS-1b durează două zile și jumătate.

În schimb, steaua gazdă este mică. Profesorul Peter Wheatley de la Universitatea din Warwick a comentat această descoperire, declarând că stelele mici ca aceasta sunt, de fapt, cele mai frecvente în Univers, deci este posibil ca multe dintre aceste planete uriașe să aștepte să fie găsite. NGTS-1b este prima planetă care poate fi văzută de The Next-Generation Transit Survey, (NGTS), care utilizează o serie de 12 telescoape pentru a urmări cerul. 

Folosind datele colectate, au urmărit orbita planetei și au calculat dimensiunea, poziția și masa NGTS-1b prin măsurarea vitezei radiale a stelei. „Descoperirea NGTS-1b a fost o surpriză totală pentru noi. Nu s-a crezut astfel de planete masive se formează în jurul unor astfel de stele mici. Provocarea acum este să aflăm cât de comune sunt aceste tipuri de planete în Galaxie”, spune Wheatley.