01 iun. 2017 | 20:00

Japonezii nu se dezmint: Au lansat un tren inspirat din Pikachu

ACTUALITATE
Japonezii nu se dezmint: Au lansat un tren inspirat din Pikachu

Trăim vremuri din ce în ce mai interesante. După ce anul trecut Pokemon a realizat un comeback de senzație în lumina reflectoarelor prin succesul imens care a fost jocul de smartphone-uri Pokemon Go, acum e timpul să trecem la nivelul următor. Pikachu, probabil cel mai celebru Pokemon, va avea parte de propriul tren.

Jponezii au fost mereu recunoscuți ca fiind unii dintre oamenii mai…ciudați ai planetei. De la show-urile TV extrem de dubioase și cu tentă sexuală la festivalurile în care ei se costumează în personaje de anime și încep să danseze împreună. Ideea e că, dacă era o țară în care ar fi fost foarte probabil să apară un tren inspirat din Pokemon și care să-l aibă pe Pikachu desenat peste tot, Japonia ar fi fost cu siguranță aceea.

pikachu tren

Compania JR East (Japan Railways) a creat un tren inspirat din celebrul personaj de desene animate japoneze, totul în colaborare cu The Pokemon Company, deținătoarea drepturilor juridice asupra serialului. Însă motivul din spatele trenului care pare bizar la prima vedere este unul nobil. Acesta face parte dintr-o campanie dedicată copiilor care au fost victime ale cutremurului din 2011 din provincia Tohoku. A mai existat în trecut un tren inspirat din Pokemon însă acesta este primul care îl are ca protagonist solo pe Pikachu, notează Mashable.

pikachu tren interior

Trenul îl are pe Pikachu pictat chiar pe partea din față, designul continuându-se cu două pete mari roșii care sunt menite să simbolifice obrajii îndrăgitului personaj. Interiorul este și el făcut în tema aceluiași serial hit și este colorat preponderent în culoarea galbenă. Scaunele au modele de Pikachu desenate pe ele, iar scaunele sunt dispuse cu fața unul spre celălalt. Trenul mai dispune, de asemenea, de un loc de joacă pentru copii plin cu păpuși Pikachu. Trenul va circula pe ruta Ofunato, care se întinde de la Ichinoseki până la Kesenuma. Pe 15 iulie va avea loc prima călătorie a trenului Pikachu.