Nava spatiala Cassini este celebrată de Google printr-un Doodle

Nava spatiala Cassini este celebrată de Google printr-un Doodle
Alexandru Puiu
07:18 26.04.2017

De cele mai multe ori, Doodle-ul Google ne aduce aminte de o personalitate importantă din trecut, dar a făcut o excepție pentru nava spațială Cassini.

La fiecare câteva zile, cei de la Google postează pe pagina principală a motorului de căutare o reinterpretare a siglei gigantului din Mountain View. De obicei, acest gest este un omagiu adus unei personalități de mult apuse, dar poate fi și un mod creativ prin intermediul căruia să ni se aduce aminte de ziua națională. O excepție importantă de la această regulă a fost făcută astăzi pentru nava spațială Cassini.

Pătrunzând în această frontieră fascinantă, Cassini îi va ajuta pe oamenii de știință să afle mai multe despre originile, masa și vârsta inelelor lui Saturn, precum și misterele interiorului gigantului de gaze” Aceasta este descrierea oficială a Doodle-ului creat de Nate Swineheart pentru Google. Practic, ni se atrage atenția asupra faptului că, după o călătorie de mai mulți ani, nava spațială Cassini a reușit să se strecoare între planeta Saturn și inelele sale.

Conform Wikipedia, Cassini – Huygens, după cum îi spune numele complet este o combinație între o sondă spațială robotizată și o navă spațială ce a fost lansată în urma unei colaborări îndelungate între NASA, ESA și ASI cu scopul studiului planetei Saturn și a sateliților săi naturali. Nava spațială a fost proiectată în întregime de către NASA, iar denumirea de nava spațială Cassini provine de la astronomul italiano-francez Giovanni Domenico Cassini. Sonda spațială Huygens a fost realizată de Agenția Spațială Europeană, iar numele său este dat de astronomul, fizicianul și matematicianul olandez Christiaan Huygens.

Nava spațială Cassini – Huygens a fost lansată pe 15 octombrie 1997, iar după un lung voiaj interplanetar, a intrat pe orbita planetei Saturn pe 1 iulie 2004. „În timpul perioadei petrecute pe Saturn, Cassini a făcut numeroase descoperiri, inclusiv un ocean global care prezintă indicii de activitate hidrotermală, în interiorul lunii de gheață Enceladus, dar și mări de metan lichid pe luna sa, Titan„, a precizat NASA.

loading...