NASA ar putea folosi rachete atomice pentru a merge pe Marte

NASA ar putea folosi rachete atomice pentru a merge pe Marte
George Stanciu
13:29 15.08.2017

NASA a folosit o mulțime de rachete impresionante de-a lungul timpului, iar drumul spre Marte ar putea fi și mai interesant.

De-a lungul anilor, inginerii au dezvoltat diverse rachete care au rămas în memoria colectivă datorită performanțelor, cum ar fi Saturn V, care i-a trimis pe oameni pe Lună. Cu toate acestea, toate rachetele de până acum au folosit motoare clasice. Pe măsură ce NASA țintește tot mai departe, repare interesul într-un sistem de propulsie nucleară, iar agenția a lansat un parteneriat cu BWXT Nuclear Energy pentru a crea un astfel de motor.

Motoarele atomice au fost în atenția NASA încă din anii 1950, iar conceptul NERVA (Nuclear Engine for Rocket Vehicle oferea o mulțime de îmbunătățiri față de rachetele clasice, chimice. Acesta folosea un reactor nuclear pentru a încălzi hidrogenul lichid, care se dilată și produce propulsia. Motorul atomic era de două ori mai eficient decât motoarele clasice de la acea vreme și oferea și viteze mai mari. Astfel, un zbor care ar dura 8-9 luni în mod clasic, ar dura chiar 3-4 luni cu un motor atomic. Proiectul NERVA era unul destul de complex, fiind nevoie de uraniu îmbogățit pentru reactor, care ar fi operat la temperaturi de până la 2.700 de grade Celsius, iar ideea a fost abandonată la începutul anilor 1970.

Readucerea în atenție a conceptului apare într-un moment în care tehnologia nucleară nu mai este privită cu aceeași reticență. Contractul de 18,8 milioane de dolari care merge la BWXT va permite companiei să exploreze folosirea uraniului slab îmbogățit pentru combustibil. Acest tip de uraniu este mai sigur și nu poate fi folosit pentru crearea armelor nucleare.

În plus, BWXT vrea să combine uraniul cu tungsten pur, pentru a crea un noi material ceramic-metal cunoscut ca cermet. Acesta va stabiliza combustibilul și îl va face sigur la temperaturile mari de folosire a motorului.

NASA va decide săptămâna viitoare dacă propunerea celor de la BWXT este una viabilă. Dacă aceasta primește acordul, compania va începe să producă cermet anul viitor, urmând ca apoi să fie efectuate testele motorului atomic la centrul spațial NASA din Huntsville, Alabama.

Comentarii
loading...