Mozilla Firefox va consuma mai puține resurse datorită unei noi opțiuni

Mozilla Firefox va consuma mai puține resurse datorită unei noi opțiuni
George Stanciu
17:27 20.04.2017

Browserul Mozilla Firefox, la fel ca rivalul Chrome, consumă destul de multe resurse pe PC-uri, dar situația s-ar putea schimba în viitorul apropiat.

De-a lungul ultimului an, Mozilla a făcut mai multe încercări de a introduce suportul pentru multi-threading în browserul său, în încercarea de a eficientiza consumul de resurse pe calculatoare.

Acum, compania are un nou plan de a aduce un update important browserului, oferind opțiuni mult mai ușor de controlat cu privire la consumul de resurse. Ideea din spatele acestui proiect este să le ofere utilizatorilor mai multă vizibilitate pentru diversele setări ale browserului. Astfel, aceștia pot să ia propriile decizii cu privire la prioritizarea performanței.

mozilla firefox optimizare

Dacă ai un procesor dual-core ceva mai vechi, mai ales fără hyper-threading, cu siguranță vei vrea să limitezi numărul de procese care pot fi lansate simultan de Firefox. Există și posibilitatea de ”prefetch”, care este utilă dacă ai un sistem încet, dar o conexiune bună la internet. De asemenea, ai și opțiunea de a dezactiva diverse animații, pentru a spori viteza browserului.

Acestea sunt doar o parte dintre opțiunile care ar urma să fie introduse. De asemenea, ar trebui să existe și o opțiune care îți permite să dezactivezi toate add-on-urile și să dai restart browserului fără să intri manual în Safe Mode, arată extremetech.com.

Mozilla susține de mult timp că anumite extensii sunt responsabile pentru performanțele scăzute ale browserului și pentru alte probleme ale acestuia, astfel că opțiunea le va permite utilizatorilor să afle mai rapid cauza unei probleme.

Rămâne de văzut cât de bine se va mișca, într-adevăr, browserul, după ce acest mod va fi activat și ne va permite să ajustăm setările fără prea multe bătăi de cap.

Comentarii