Modificarea genetică este posibilă, dar în condiții excepționale

Modificarea genetică este posibilă, dar în condiții excepționale
Ioana Bîrsan
18:59 16.02.2017

Mulțumită unui nou set de tehnici, oamenii de știință învață cum să editeze genele umane, cum să le modifice pe cele existente, cum să elimine mutații nefavorabile sau cum să adauge noi caracteristici.

Cu toate că posibilitatea există și se explorează, nu înseamnă că ea ar trebui implementată și folosită. Cercetătorii au de a face cu o provocare destul de mare, care ar putea afecta viitorul omenirii. Dacă permiți la scară largă modificarea genetică, atunci există posibilitatea să se abuzeze de ea, motiv pentru care ea trebuie să fie limitată precis, deci disponibilă în anumite situații și sub condiții aparte.

Pentru că au fost conștientizate implicațiile unui progres de acest gen, Academia Națională a Științelor a convocat un grup compus din cercetători, eticieni și savanți din domeniul juridic, pentru a dezbate condițiile în care modificarea genetică poate fi permisă, conform Wired.

Verdictul este că deși în unele situații va fi permisibilă procedura, în altele ea trebuie să fie interzisă. Pe baza raportului cercetătorilor aflăm că editarea genelor umane poate fi folosită într-un scop bine determinat, anume pentru a trata probleme grave de sănătate. Asta înseamnă că părinții nu pot modifica input-ul genetic al bebelușilor pentru a da naștere unor superoameni, iar chiar dacă știința pune la dispoziție uneltele necesare, trecerea de un anumit prag nu poate fi justificată etic.

„Comitetul recomandă ca editarea genomului cu un alt scop decât pentru tratarea sau prevenirea bolilor și dizabilităților nu ar trebui să fie permisă pentru moment, și este esențial ca aceste discuții publice să preceadă orice decizie referitoare la modul în care studiile clinice să se desfășoare”, menționează Richard Hynes, unul dintre membrii comitetului de la Institutul Medical Howard Hughes.

Pentru cei care se încântă prea tare la auzul acestor vești – nu, nu ai putea să-ți transformi bebelușul într-un supererou. Oamenii de știință își propun ca prin modificarea genetică să poată elimina genele rele care pot fi moștenite, precum cele care cauzează boala Parkinson, distrofie musculară sau anemia cu celule în secera, iar nu să îmbunătățească anumite caracteristici umane.

Deși, pentru moment, experții nu întrevăd o modalitate prin care editarea embrionilor umani să ducă la creșterea capabilităților bebelușilor, problema există și trebuie să fie adresată. În procesul reparării a ceva dăunător, riști să oferi un avantaj nejustificat în fața altora care nu pot dispune de această procedură.

loading...