Doi bărbați au fost arestați după ce au spart serverele Microsoft

Doi bărbați au fost arestați după ce au spart serverele Microsoft

Atacurile cibernetice au început să se înmulțească din ce în ce mai tare în ultima vreme iar marile companii precum Apple, Microsoft sau Google sunt și ele vizate. Chiar dacă au sisteme de securitate extrem de bine puse la punct și bugete astronomice destinate protecției datelor, ele încă dau dovadă de vulnerabilitate din când în când.

Doi bărbați din Marea Britanie au fost arestați de poliție după ce au încercat să spargă serverele Microsft pentru a furate datele personale ale utilizatorilor companiei americane. Suspecții sunt doi tineri de 22 și 25 de ani și au fost luați în custodie chiar din casele lor. Autoritățile au confiscat mai multe dispozitive electronice din locuințele acestora. Nu se știe încă ce sisteme au fost luate la țintă, însă anchetatorii britanici sunt de părere că cei doi tineri fac parte dintr-o rețea internațională de hackeri. Aceasta a fost responsabilă pentru spargerea rețelei Microsoft între lunile ianuarie și martie 2017.

Identitatea celor doi suspecți reținuți nu a fost dată publicității. Aceștia se află în continuare sub arest și au fost acuzați de conspirație pentru obținerea ilegală de acces către computerele protejate care sunt proprietatea Microsoft. În plus, Tom Burt, vicepreședinte Microsoft, a spus că acțiunea autorităților din Marea Britanie reprezintă un pas foarte important în lupta împotriva infracțiunilor cibernetice. Acesta a adăugat că este foarte important faptul că această problemă stringentă a societății din ziua de azi nu este tratată cu un grad scăzut de atenție și vigilență, notează TheHackerNews.com.

Oficiali din cadrul forțelor speciale britanice care i-au arestat pe cei doi au anunțat că au lucrat împreună cu Europol, FBI și alte divizii mondiale care luptă împotriva infracțiunilor cibernetice. Chiar și Microsoft s-a implicat alături de autorități pentru a-i prinde pe cei doi suspecți. Ei vor fi investigați și cel mai probabil condamnați la închisoare.