Microsoft Build 2017: Asistentul Cortana devine mai capabil și ajunge pe boxe smart de la HP

Microsoft Build 2017: Asistentul Cortana devine mai capabil și ajunge pe boxe smart de la HP
Alexandru Puiu
07:46 11.05.2017

În cadrul conferinței Microsoft Build 2017, oficialii companiei americane au insistat destul de mult pe viitorul asistentului virtual Cortana.

Viitorul tehnologic pare să aparțină asistenților virtuali. Amazon a început să facă foarte mulți bani din boxele inteligente Echo dotate cu Alexa și mai multe companii importante din tech au anunțat produse similare. Zilele trecute detaliam prima boxă smart cu Cortanta provenită de la Harman Kardon. Aceea se pare că era însă prima dintr-un lung șir de lansări de care vom avea parte în lunile care urmează.

Din interacțiunea cu Cortana în Windows 10 sau pe Xbox One, s-ar putea să fii tentat să crezi că acest asistent virtual nu prea se pretează pentru boxe standalone sau autoturisme. În realitate, așa este, cel puțin momentan. În următoarele luni, americanii îi vor aduce câteva îmbunătățiri importante și-i vor extinde semnificativ numărul de abilități.

Primul pas în această direcție este intitulat Cortana Skills Set și se referă la deschiderea asistentului virtual în fața dezvoltatorilor. Acesta este de fapt un framework pe care dezvoltatorii dornici îl pot utiliza pentru a-i asocia asistentului creat de Microsoft o sumedenie de talente noi. Momentan, Cortana Skills este disponibil doar în preview, dar deja facilitează conversia pentru Cortana a abilităților dezvoltate inițial pentru Alexa. Rezultatele acestui efort se vor vedea în Bot Framework, o colecție de talente de care se vor bucura în prima etapă utilizatorii de Cortana pe Windows 10, Android și iOS. Boxa Harman Kardon Invoke este de asemenea pe listă.

La Microsoft Build 2017, gigantul din Redmond nu s-a aruncat la anunțuri legate de hardware proprietar, sub sigla Microsoft. În schimb, am văzut oficiali HP și Intel care au promis că vor lansa dispozitive dedicate cu Cortana și vor încuraja și alți producători să facă la fel. Rămâne să vedem cât va mai dura până când o vom vedea pe Cortana în mașini. Oficialii Microsoft sunt încrezători că ar trebui să nu mai dureze foarte mult, iar parteneriate cu BMW și Nissan au fost deja semnate în această direcție.

loading...