McDonald’s revoluționează paiele de băut

McDonald’s revoluționează paiele de băut
George Stanciu
11:28 16.02.2017

McDonald’s lucrează nu doar la rețete noi, ci și la tehnologii inovatoare, iar cea mai nouă o reprezintă reinventarea clasicului pai de băut, ce devine mult mai eficient.

Se pare că tocmai banalul pai de băut avea nevoie de un redesign, iar de asta s-a ocupat o echipă formată din ingineri din domeniul aerospațial, dar și din cel al roboticii. Efortul depus de aceștia face parte dintr-o campanie de marketing pentru noul Chocolate Shamrock Shake.

Acest nou shake al lanțului de fast-food-uri este unul alcătuit din două straturi. Primul este un strat clasic de milkshake de ciocolată, iar al doilea este un strat de shake cu aromă de mentă. Chocolate Shamrock a fost, o perioadă, parte din ”meniul secret”, dar acum, McDonald’s a luat decizia de a populariza shake-ul, pe măsură ce ziua Sfântului Patrick se apropie.

Noul pai de băut este creat pentru a rezolva una dintre cele mai întâlnite probleme când bei un shake: așteptarea necesară pentru ca shake-ul să se topească astfel încât să poți bea din ambele arome simultan, arată engadget.com.

Un pai convențional poate ajunge doar la o singură aromă, dar inginerii de la NK Labs și de la Jace Engineering au creat un pai cu deschideri laterale, care te ajută să bei din ambele straturi simultan. Conform McDonald’s, crearea noului pai de băut a necesitat o serie de simulări complexe de dinamică a fluidelor, astfel încât să fie descoperit designul care să funcționeze perfect nu doar când bei pentru prima dată, ci și atunci când te apropii de finalul shake-ului.

Noul pai de băut este crea într-o ediție limitată și este oferit doar alături de shake-urile Chocolate Shamrock.

loading...