iPhone 8: Care sunt dimensiunile noului terminal Apple [VIDEO]

iPhone 8: Care sunt dimensiunile noului terminal Apple [VIDEO]
Claudiu Râpan
12:48 30.06.2017

Au mai rămas mai puțin de trei luni până la lansarea lui iPhone 8 iar zvonurile nu mai contenesc să curgă. Însă acum vorbim despre ce poate fi numită o certitudine. Carcasele de protecție pentru noul flaghsip Apple au început deja să se fabrice, câteva dintre ele fiind chiar disponibile pentru precomandă. Pe lângă acestea, avem și câteva portecții de ecran care confirmă multe lucruri la care ne așteptam.

Foliile care vor proteja display-ul lui iPhone 8 nu au niciun loc liber pentru un eventual senzor de amprentă fizic. Asta e o veste interesantă, deoarece aici avem două posibilități. Fie Apple a renunțat de tot la această metodă de deblocare și vrea să meargă pe mâna unei tehnologii de recunoaștere facială, de exemplu, fie senzorul de amprentă urmează să fie integrat sub sticla ecranului. Dimensiunea protecției de ecran este de 139 x 66 milimetri. Asta înseamnă că ecranul va fi unul mare, de 5,8 inci, notează TechRadar.

Carcasele de protecție se diferențiază de cele pentru iPhone 7 prin amplasamentul și forma spațiului lăsat liber pentru camera foto. După cum știm, aceasta va fi una duală, amplasată în mod vertical pe spatele terminalului. În plus, butonul de ”power” și de blocare va fi mai mare decât cel prezent pe modelele anterioare de iPhone. În plus, este din ce în ce mai evident că jack-ul audio nu va reveni. Nu că ar fi existat vreun dubiu, dar trebuia să clarificăm.

iPhone 8 va fi semnificativ mai mare decât modelul precendent, iPhone7, iar dimensiunile sale vor fi de 145 x 72 x 9 milimetri. Chiar și așa, per total, noul terminal al celor de la Apple va fi mai mic decât iPhone 7 Plus, chiar dacă ecranul său va fi mai mare, mai ales prin prisma faptului că nu vom avea aproape nicio margine în afară de cea din partea de sus, în zona difuzorului.

Etichete:
Comentarii
loading...