10 apr. 2017 | 14:19

Încă o dată, ”sfârșitul lumii” este reprogramat pentru 19 aprilie

ACTUALITATE
Încă o dată, ”sfârșitul lumii” este reprogramat pentru 19 aprilie

Sfârșitul lumii n-a mai venit de ceva vreme, astfel că era timpul pentru o nouă reprogramare a Apocalipsei, pentru a mai speria puțin populația.

În ultimele luni am scris cel puțin două știri cu privire la sfârșitul lumii, una dintre ele în decembrie, iar alta în ianuarie. Deja au trecut trei luni de când am discutat ultima oară despre ”pericolul iminent”, astfel că era cazul ca o nouă știre să apară, pentru ca tema să nu devină prea obscură.

Și de data aceasta, sfârșitul lumii păstrează formatul clasic și vine din ceruri, amenințând civilizația umană. În mod previzibil, vorbim despre un asteroid care ne pune în pericol și care ar urma să distrugă planeta. Ca întotdeauna, însă, de la NASA pornește un adevărat telefon fără fir care denaturează informațiile oferite de astronomi, astfel că avem de-a face cu riscuri de sfârșit al lumii. Lucrurile stau, însă, altfel.

Vorbim despre asteroidul 2014 JO25, care este, într-adevăr, clasificat de NASA ca având un potențial periculos pentru planeta noastră. În data de 19 aprilie, acesta se va apropia cel mai mult de Pământ, ajungând la aproximativ 1.760.000 de kilometri de planetă, o distanță de aproximativ 4,6 ori mai mare decât distanța dintre Terra și Lună.

Asteroidul face o trecere apropiată, în termeni relativi, față de planetă, 2014 JO25 venind la aproximativ 13 ani după asteroidul 4179 Toutatis, care a trecut pe lângă Terra la o distanță de patru ori mai mare decât distanța Pământ-Lună. De asemenea, această trecere nu este ultima pe care putem miza că ”va aduce” sfârșitul lumii, cel puțin în presa de calitate îndoielnică. În 2027, asteroidul 1999 AN10 se va apropia la o distanță echivalentă cu cea dintre planeta noastră și satelitul natural al acesteia.

Așadar, să nu ne panicăm prea tare cu privire la noua Apocalipsă de peste nouă zile.