Amenzi usturătoare pentru hackeri care au spart firme juridice

Amenzi usturătoare pentru hackeri care au spart firme juridice
Claudiu Râpan
18:39 12.05.2017

Trei hackeri care au spart site-urile câtorva firme juridice din SUA au folosit datele obținute despre noi achiziții de pe piața de business americană pentru profitul personal. Hackerii proveneau din China și s-au folosit de informațiile confidențiale dobândite pe cale ilicită pentru a tranzacționa pe bursă.

Iat Hong, 26, Bo Zheng, 30, și Hung Chin, 50, au fost amendați cu o sumă totală de 8,8 milioane de dolari. Potrivit anchetei americane, cei trei bărbați reușiseră să strângă aproape trei milioane de dolari în baza informaților pe care le-au obținut prin spargerea site-urilor respective. Aceștia nu își cunosc încă pedeapsa finală, însă pot executa ani buni de închisoare având în vedere gravitatea faptei lor.

Cei trei chinezi au reușit să spargă site-urile firmelor legale din SUA prin intermediul unor softuri de tip malware, de care s-au folosit apoi pentru a descărca mai mulți Giga de date de pe conturile de mail criptate. Aceștia nu au fost și nici nu vor fi extrădați, cel puțin până la sentința finală, realatează BBC.

De obicei, atunci când o companie urmează să fie cumpărată de alta, prețul acțiunilor cresc vertiginos. Astfel că, având informațiile confindențiale, inculpații cumpărau ieftin acțiuni la firme care urmau să fie achiziționate, pentru ca apoi să le vândă la prețuri mult mai mari după ce procesul se finaliza.

Hong va trebui să plătească 1,8milioane de dolari  Zheng 1,9 milioane de dolari, și Chin 4 milioane de dolari. Orice bunuri care sunt trecute pe numele lor vor fi confiscate. De asemenea, mama unuia dintre ei a fost obligată să returneze peste 900.000 de dolari de venituri ilicite obținute de fiul său.

Comentarii
loading...