10 iul. 2017 | 09:08

Trucul care stă la baza echilibrului planetar, pus în primejdie de încălzirea globală

ȘTIINȚĂ
Trucul care stă la baza echilibrului planetar, pus în primejdie de încălzirea globală

30% din totalul energiei care este trimisă spre Pământ este respinsă de suprafața terestră, fiind trimisă înapoi în spațiu, iar încălzirea globală pune în pericol acest echilibru fragil.

Știm deja teoria potrivit căreia culorile închise atrag căldura soarelui, iar cele deschise o resping. Se pare că aceleași principii se aplică și când vine vorba de suprafața planetei noastre. Suprafețele albe, precum cele acoperite de zăpadă, glaciarele mari ale lumii, reflectă razele soarelui, care sunt trimise înapoi în spațiu, în timp ce suprafețele închise la culoare, precum pădurile și oceanele, absorb mai multă căldură. În total, aproximativ 30% din energia trimisă spre Pământ este respinsă înapoi în spațiu, stabilizând termostatul existent la nivel global. Însă încălzirea globală ar putea pune în pericol acest echilibru fragil.

Cercetătorii au dezvoltat o unitate de măsură, numită „albedo”, pentru a descrie câtă energie solară reflectă o suprafață. Albedo poate cuprinde valori de la zero la unu- zero desemnând o zonă care poate absorbi 100% din energia solară, iar unu se referă la acea suprafață foarte luminoasă care poate respinge toată energia îndreptată spre ea.

Acum, specialiștii analizează cum aceste cantități fluctuează pe Pământ de-a lungul timpului. Problema pe care ei o întrevăd este că încălzirea globală poate afecta echilibrul existent și poate grăbi procesul de încălzire. Temperaturile ridicate ale planetei cauzează topirea glaciarilor, dezvăluind suprafețe mai întunecoase, care absorb mai multă căldură și reduc cantitatea de energie solară care este respinsă de Pământ, scrie Popular Science.

În același timp, poluarea- sub forma ei de funingine gri-neagră- se depune pe stratul de gheață, care capătă o nuanță mai întunecată. Acest fenomen permite ca gheața să absoarbă o cantitate mai mare de energie solară, lucru care grăbește topirea ei.

Dacă într-adevăr Pământul are la bază acest ciclu, el ar putea absorbi o cantitate prea mare de energie solară și fără a reflecta suficientă înapoi. În timp ce încălzirea globală devine o problemă tot mai serioasă, ar putea deveni și mai dificil ca Pământul să-și mențină echilibrul și temperaturile actuale.