Drumul către stele: invenția care a schimbat modul în care privim cerul (II)

Drumul către stele: invenția care a schimbat modul în care privim cerul (II)

Evul Mediu și Renașterea ne aduc mai aproape de călătoria în spațiu, datorită unei invenții revoluționare, dar și unor savanți deosebiți.

Citește și: Drumul către stele: începuturile astronomiei și pașii mitologici către călătoria în spațiu (I) 

Am vorbit deja despre cunoștințele pe care le aveau oamenii din antichitate și chiar din preistorie despre ceea ce este dincolo de nori. Ce este cel mai remarcabil este că descoperirile despre care am discutat anterior au fost făcute cu ochiul liber, iar poate că învățații acelor vremuri s-ar fi adaptat mai ușor decât credeam la tehnologii (mai) moderne.

Ascensiune și declin: lumea islamică și lumea europeană

Până să ajungem, însă, la invenția care schimbă modul în care oamenii privesc cerul, trebuie să trecem prin perioada medievală. Doi poli de influență în astronomie se remarcă aici, unul fiind lumea occidentală, iar celălalt fiind reprezentat de lumea islamică.

Lumea islamică a beneficiat de cunoștințele grecești, indiene și persane, acestea fiind traduse în arabă. În general, astronomia islamică era una de tip observațional, aceasta fiind preocupată cu înregistrarea de date obținute din observații. Tocmai de aceea, în lumea musulmană, încă dinainte de anul 1000, au existat observatoare astronomice și cataloage de stele.

În vremea în care astronomia islamică era pe culmile progresului, Europa începe să stagneze, iar progresele științifice și sociale, indiferent de domeniul specific, întârzie să apară. Aceasta este perioada pe care o cunoaștem ca ”dark ages” în limba engleză, sau ca ”evul mediu întunecat”, în limba română, cuprinzând perioada de după căderea Imperiului Roman și ajungând până în secolul al XIV-lea.

astrolab
Schița unui astrolab arab din anul 1208.

Astfel de termeni și informațiile de cultură generală pe care le avem despre această epocă ne pot face să credem că nu s-a întâmplat nimic important în tot acest timp, dar știința nu a stat tocmai în loc. De Temporum Ratione, spre exemplu, a fost un text de referință în rândurile clericilor pentru mai bine de 500 de ani, începând cu secolul al VII-lea, oferind cunoștințele astronomice necesare pentru calcularea datei la care va fi serbat Paștele.

Progresele lumii islamice nu rămân izolate, fiind cunoscute treptat de către europeni, începând cu secolul al X-lea. Spania și Sicilia devin locuri în care savanții vremii călătoresc pentru a-și rafina cunoștințele, mulțumită traducerilor din arabă în latină. Noile texte se suprapun, temporal, cu apariția primelor universități, unde ajung aceste scrieri, deschizând o nouă epocă de înțelegere a astronomiei și aducând omul cu un pas mai aproape de călătoria în spațiu.

Telescopul – invenția care ne aduce mai aproape de stele

Galileo Galilei este, de regulă, personalitatea istorică de numele căreia se leagă invenția telescopului, însă Hans Lippershey, Zacharias Janssen și Jacob Metius sunt, de fapt, creatorii acestuia.

Este important să facem distincția între telescopul reflector și cel refractor. Cel dintâi are la bază o oglindă sferică sau parabolică, în vreme ce telescopul refractor, sau luneta astronomică, se bazează pe o serie de lentile. Deși Galilei n-a fost primul care să construiască o lunetă astronomică, acesta a fost primul care a îndreptat un astfel de dispozitiv către cer.

telescop
Primul telescop al lui Galileo Galilei, astăzi expus la Museo Galileo.

Galilei a făcut o serie de descoperiri monumentale pentru vremea sa, mai ales că în perioada în care acesta a trăit (1564 – 1642), geocentrismul, sau ideea că Pământul se află în centrul Universului, era încă predominantă. Încercările sale de a susține heliocentrismul, ideea că Pământul se rotește în jurul Soarelui, l-a costat, într-un final, libertatea, acesta fiind arestat la domiciliu.

Modelul heliocentric este realizarea unui alte figuri marcante din istoria astronomiei, Nicolaus Copernic, ce a reușit să observe cinci planete din sistemul solar, Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Galilei, în schimb, pare să fi observat chiar și o a șasea planetă. În 1612 și 1613, acesta ar fi observat planeta Neptun, cu mai bine de 200 de ani înainte ca astronomii să o descopere oficial. Nu se știe, însă, dacă Galilei înțelesese implicațiile observației.

Luneta astronomică a lui Galilei a fost îmbunătățită treptat, iar puterea de magnificare a crescut, cel mai bun telescop al acestuia ajungând la o putere de 33x. Cu ajutorul unui astfel de telescop, Galilei a reușit să observe chiar și patru luni ale lui Jupiter, dar și pete solare.

modelul heliocentric
Modelul heliocentric, așa cum apare în Harmonia Macrocosmica, de Andreas Cellarius (1708).

Isaac Newton nu trebuie uitat în această scurtă istorisire a progreselor astronomice din perioada renascentistă. Unul dintre marile merite ale acestuia este că a adus mai aproape fizica și astronomia, prin ceea ce astăzi cunoaștem ca legea gravitației. Acesta a reușit să creeze un cadru teoretic în care să explice cum gravitația influențează atât obiectele de pe Pământ, cât și pe cele dincolo de acesta, creând o fundație solidă pentru viitoarele descoperiri din domeniul fizicii.

Telescopul ne aduce mai aproape de călătoria în spațiu, chiar dacă nu reușim încă să ne desprindem de la sol, fiind foarte departe chiar și de primul zbor cu un avion. Vor mai trece alte câteva sute de ani până ce aspirația omului îl va purta către stele, însă toate aceste secole sunt cruciale, progresele astronomiei fiind din ce în ce mai mari, pe măsură ce ne apropiem de cea mai recentă sută de ani din istoria omenirii.

Următorul episod din această miniserie ne aduce în epoca modernă, când completăm Sistemul Solar și când începem să înțelegem mai bine ce se află dincolo de micul nostru colț de galaxie.

George Stanciu
Articol scris de
George Stanciu
Comentarii
13:58 / 19.01.2017