21 mai 2017 | 13:00

Drona de la MIT este suficient de inteligentă pentru a realiza fotografiile perfecte

ACTUALITATE
Drona de la MIT este suficient de inteligentă pentru a realiza fotografiile perfecte

De-a lungul ultimilor ani am tot dat nas în nas cu mai multe drone-cameră decât putem număra, dar drona de la MIT se ridică la un cu totul alt nivel.

Deși conceptul de dronă pentru selfie-uri sau pentru videografi profesioniști nu este nou, începe să devină necesară una care încorporează elemente de inteligență artificială și care poate realiza cele mai bune cadre, fără prea mult efort. Deși multe producții sunt în lucru, un sistem dezvoltat de cei de la MIT în colaborare cu cercetătorii de la ETH Zurich dispune de funcții care pot depăși Steadicam și chiar ideea de „urmărire a subiectului”, prin intermediul unei funcții inteligente care îi permite profesionistului să ghideze cu exactitate cum să fie fotografia sau videoclipul realizat.

În mod specific, drona le permite operatorilor să specifice unde anume în cadru ar trebui să fie un obiect sau fața unei persoane și din ce direcție trebuie să fie realizată fotografia. În plus, aceasta poate identifica obstacolele din drum și le poate ocoli cu ușurință. În acest fel, drona poate calcula cu ușurință zborul pe care trebuie să-l facă, alegând care este cel mai potrivit și analizând diverși factori și condiții pe care îi are la dispoziție pentru a realiza de fiecare dată cele mai reușite cadre, potrivit Engadget.

Cercetătorii care au dat naștere acestui dispozitiv inteligent își vor prezenta realizările în cadrul Conferinței Internationale de Robotică și Automatizare, care va avea loc la finalul acestei luni. Deși drona nu se află încă pe piață, ne putem aștepta ca într-un timp destul de scurt să-și facă apariția și în mâinile cumpărătorilor.

Astfel, pentru moment cel puțin, nu vei avea încă ocazia să mânuiești drona-cameră a celor de la MIT și, în cazul unui eveniment, va trebui să apelezi la abilitățile unui fotograf profesionist care poate, fără ajutorul unui calculator, să identifice cele mai bune cadre.