Digi Mobil are, de acum, acoperire 4G și în tunelurile de metrou

Digi Mobil are, de acum, acoperire 4G și în tunelurile de metrou

Cei de la RCS & RDS și-au luat angajamentul că Digi Mobil va avea acoperire 4G și în tunelurile de metrou, iar acum aceștia au finalizat lucrările.

În cadrul conferinței de la finele lui iunie, când RCS & RDS anunța lansarea serviciilor VoLTE și VoWiFi, oficialii companiei au discutat și despre alte planuri pentru viitorul apropiat. La acea vreme, aceștia anunțau că Digi Mobil își va extinde acoperirea, pentru a oferi conectivitate 4G în tunelurile de metrou.

Lipsa acoperirii 4G din tunelurile de metrou în rețeaua Digi Mobil a fost, probabil, una dintre cele mai enervante experiențe cu rețeaua lor. După ce serviciul 4G a fost instalat în stații, în timpul călătoriei cu metroul puteai avea ghinionul ca telefonul să facă salturi automate între 4G și H/H+ pentru a-ți putea oferi internet. La asta aș mai putea adăuga și lipsa aproape completă de semnal pe tronsoane ca Universitate – Victoriei, dar lucrurile astea sunt de domeniul trecutului.

Digi Mobil a început să aibă acoperire 4G în tunelurile de metrou încă de acum o lună, poate chiar o lună și jumătate. Am remarcat asta prima oară pe tronsoanele din jurul stației de la Unirii, spre Timpuri Noi îndeosebi. Acum, dacă ai intrat la metrou cu 4G, până la finalul călătoriei, oriunde ai avea de mers, semnalul va fi tot de tip 4G, fără salturile enervante din trecut.

Cantitatea de spectru utilizat în banda 1 – 2.100 MHz a fost dublată, astfel că viteza la internet în subteran ajunge până la 75 Mbps. N-aș putea spune că evoluția a fost cea mai rapidă în ceea ce privește acoperirea din stațiile și din tunelurile de metrou, dar ne putem consola cu faptul că lucrurile s-au schimbat. Oficial, de astăzi, neoficial, încă de acum ceva zile și săptămâni, în funcție de locurile pe care le tranzitați.

Citește și: