Dacă n-ai deja un spinner, poți învârti unul chiar pe Google

Dacă n-ai deja un spinner, poți învârti unul chiar pe Google

Dacă simți nevoia să te joci cu un spinner, dar nu ai unul la îndemână, poți să intri chiar pe Google pentru a-ți satisface această nevoie.

Moda fidget spinnerelor a luat cu asalt mapamondul și firește, a ajuns și la noi. Kendama a trecut, încet dar sigur, în planul secund al popularității, în timp ce spinnerele au ajuns peste tot. Avem deja zeci și sute de vloguri făcute pe seama acestora, avem chiar și manele despre spinner și nu numai. În plus, acestea se găsesc mai oriunde te uiți, la vânzătorii ambulanți.

Fie că ești la semafor, în tramvai, la intrarea de la metrou sau în alte locuri asemănătoare, ai șanse destul de mari ca, zilele acestea, să găsești vânzători ambulanți care te îmbie cu ”băiatu’, vrei un spinner?”. În funcție de zona în care te afli și în funcție de spinner, poți să scoți din buzunar între 5 și 10 lei pentru o astfel de jucărie.

spinner google

Dacă n-ai apucat, totuși, să-ți cumperi un spinner până acum, poți testa unul în varianta virtuală. Google are obiceiul de a adăuga mici secrete în cadrul site-ului, iar cel mai nou este legat chiar de spinnere.

Astfel, dacă vei căuta cuvântul ”spinner” pe Google, în rezultate va apărea un spinner virtual pe care îl poți învârti cu ajutorul mouse-ului. Dacă te plictisești de spinner, poți învârti și o roată numerotată, similară celor pe care le întâlnești, ocazional, pe la bâlciuri. Asta poate fi o metodă bună de a alege un număr de la 1 la 20, dacă nu vrei să intri pe random.org.

E foarte posibil ca spinnerul virtual să nu apară dacă aveți browserul setat pe limba română. Dacă deschideți o pagină incognito, însă, iar apoi tastați ”spinner”, acesta va apărea primul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: