Cum vrea Google să transforme Android în cea mai sigură platformă mobilă din lume

Cum vrea Google să transforme Android în cea mai sigură platformă mobilă din lume
George Stanciu
11:45 22.01.2017

Google are planuri mari pentru Android, iar ultimele schimbări în materie de securitate sunt destul de promițătoare.

Recent, compania a creat o nouă pagină pentru dezvoltatorii de aplicații, unde aceștia sunt informați cu privire la siguranța pe care trebuie să o ofere utilizatorilor. Pagina ”Security for Android Developers” folosește o afirmație destul de concisă când vine vorba de securitate.

”Scopul nostru este să transformăm Android în cea mai sigură platformă mobilă din lume. De aceea, investim constant în tehnologii care sporesc securitatea acesteia, a aplicațiilor, dar și a ecosistemului global Android”, se arată pe pagina dedicată dezvoltatorilor, conform androidcentral.com.

Google are un grad ridicat de transparență în ceea ce privește securitatea Android, iar în ultimul an, au fost relatate o mulțime de știri cu privire la progresele acestora. E destul de important să știi ce se întâmplă cu platforma, când vine vorba de securitate, mai ales că folosim telefoanele pentru multe activități, inclusiv pentru plăți pe internet.

Locul în care acțiunile Google au devenit mai vizibile se adresează tocmai celor ce creează aplicații. Portalul pentru dezvoltatori este creat pentru a le oferi informații complete despre cum ar trebui să procedeze pentru a lansa aplicații cât mai sigure. Google a oferit încă de la bun început astfel de informații în secțiunea pentru dezvoltatorii de Android, dar acum, acestea sunt aduse mult mai ”în față”, fiind mai accesibile.

Noua pagină le oferă dezvoltatorilor tot ce trebuie să știe când vine vorba de crearea unei aplicații sigure. Resursele disponibile sunt ideale pentru oricine vrea să înțeleagă securitatea platformei mobile și există și exemple despre cum ar trebui să fie încorporate cele mai bune practici. Asta se traduce în aplicații mai bune și o experiență mai plăcută pentru utilizatorii de rând.

Pericolele pe care le întâmpinăm și în prezent nu vor dispărea, dar faptul că Google îi ajută tocmai pe dezvoltatori să înțeleagă asemenea elemente și să răspundă corect reprezintă un beneficiu major pentru întregul ecosistem.

loading...