Cum putea fi șters orice videoclip de pe Facebook

Cum putea fi șters orice videoclip de pe Facebook

Videoclipurile de pe Facebook pot fi șterse cu ușurință, dar problemele apar atunci când altcineva încearcă să-ți șteargă un clip.

Dan Melamed, un cercetător în domeniul securității online, a descoperit cum poți șterge orice clip de pe Facebook, primind o recompensă de 10.000 de dolari pentru descoperirea problemei. Metoda este destul de simplă și se bazează pe o porțiune expusă dintr-un link, pe care acesta a reușit să-l intercepteze în timp ce uploada un videoclip pe o pagină de Facebook.

În timp ce videoclipul se uploada, Melamed a interceptat cererea de postare și a identificat parametrul ”composer_unpublished_photo[0]=<Video ID>”. Porțiunea ”Video ID” se referă la codul de identificare al videoclipului pe care acesta îl uploada, arată gizmodo.com.

Odată ce linkul este interceptat, porțiunea de Video ID poate fi schimbată cu cea a oricărui videoclip ce există deja pe Facebook, în timp ce site-ul continuă să facă upload. Asta înseamnă că parametrii puteau fi schimbați în timpul încărcării, pentru a trimite un alt video pe serverele Facebook în timpul procesului de upload. După ce ID-ul era modificat, Facebook afișa o eroare, dar videoclipul era pe servere.

La final, Melamed a obținut control total asupra videoclipului uploadat, cu toate că nu era al lui. Acesta avea aceleași controale disponibile precum cel ce a încărcat inițial videoclipul, astfel că putea dezactiva comentariile sau putea șterge complet filmulețul.

Din fericire, sau din păcate, depinde cum vreți să puneți problema, această eroare din partea Facebook a fost deja rezolvată. Asta ne arată, totuși, că sunt unele moduri destul de simple prin care poți să cauzezi probleme destul de mari unui site. Și sunt și moduri în care poți să câștigi bani buni, dacă raportezi o asemenea problemă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: