Coreea de Nord va produce un smartphone: Cum va arăta

Coreea de Nord va produce un smartphone: Cum va arăta

Compania Mangyongdae Information Technology Corporation, înregistrată în Coreea de Nord, a anunțat lansarea unui nou terminal producție proprie: Jindallae 3. Noul telefon este numit după un tip de plantă extrem de răspândit în țara condusă de Kim Jong Un. El urmează să fie produs exclusiv în fabricile din interiorul statului comunist.

Unul dintre site-urile de presă controlate de regimul de la Phenian, DRPK Today, a relatat că noul telefon este proiectat și produs în Coreea de Nord. Chiar și aplicațiile sunt realizate tot în țara asiatică. Chiar daca nu au fost date publicității specificațiile smartphone-ului, publicația mai notează că Jindallae 3 este un terminal versatil, multifuncțional și cuprinde toate uneltele necesare, atât pentru business cât și cele folositoare în viața de zi cu zi.

coreea de nord smartphone

Telefonul va fi disponibil în două culori, alb și negru, iar ecranul său va fi unul destul de mare, din câte ne putem da seama din poze. În plus, versiunea de culoare albă are chiar și puțin auriu pe ici pe colo. Cel mai probabil, noul telefon va rula o versiune extrem de moodificată de Android. Asta dacă nu cumva fabrica nord-coreeană ne surprinde și aduce sistemul propriu de operare, Red Star OS, pe platforma mobilă.

coreea de nord smartphone

Însă ce atrage cu adevărat atenția spre acest nou terminal nord-coreean este similaritatea dintre el și iPhone. Jindallae 3 este o copie fidelă a telefonului produs de Apple, după cum ne putem da seama din imaginea de mai jos.

smartphone nord-coreean

Până și iconițele de la aplicațiile de Telefon, Poze, Muzică și Calendar sunt efectiv identice cu cele native de pe iOS. Jindallae 3 nu este însă primul telefon produs de Coreea de Nord. În trecut, țara a mai beneficiat de un smartphone. Este vorba de modelul Arirang, lansat în 2013. Se zvonește că terminalul respectiv era doar asamblat în Coreea de Nord, componentele fiind produse în China, notează Mashable.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: