Cea mai în vârstă persoană din lume are 117 ani, iar descendenții îi calcă pe urme

, 19 Apr, 15:24

Violet Brown, o femeie din Jamaica, în vârstă de 117 ani, a fost recunoscută ca fiind cea mai în vârstă persoană din lume, ca urmare a incidentelor petrecute pe 15 aprilie, când anterioara titulară a recordului, Emma Morano, a decedat.

Emma Morano a fost ultimul supraviețuitor înregistrat care a fost născut în secolul al XIX-lea. Conform recordurilor înregistrate de Gerontology Research Group, Violet Brown s-a născut la 10 martie, 1900, cu 62 de ani înainte ca Jamaica să obțină independența de Imperiul Englez, potrivit Telegraph.

Doamna Brown a fost profesoară de muzică și organist al bisericii baptiste timp de mai mult de 80 de ani. Dieta ei nu este una specială, iar aceasta susține că mănâncă orice în afară de carne de pui și de porc, dar nici nu consumă rom sau alte tipuri de alcool. Longevitatea nu este un lucru străin pentru familia din care aceasta provine, iar chiar și mama ei, pe nume Elizabeth Mosse, a trăit până la impresionanta vârstă de 96 de ani. În plus, cinci din cei șase copii ai doamnei Brown încă sunt în viață, iar cel mai în vârstă fiu al ei, pe nume Harold Fairweather, care are vârsta de 97 de ani, este considerat cea mai în vârstă persoană din lume care are un părinte în viață.

Moartea Emmei Morano înseamnă că titlul pentru cea mai în vârstă persoană din Europa a fost ocupat de Ana Vela, din Spania, care a ajuns la vârsta de 115 ani. Aceasta este o „femeie temperamentală” (conform fiicei sale în vârstă de 90 de ani) și îi plăcea să se consume un pahar de vin dulce la masă și mânca orice.

În acest moment, există numeroase persoane care susțin că ar fi cele mai bătrâne din lume, însă multe cazuri nu sunt înregistrate pentru că persoanele respective nu dețin actele necesare pentru a dovedi vârsta respectivă, după cum am detaliat și aici. Mai exact, în cazul în care o persoană nu furnizează actele necesare, nu va putea fi inclusă în cartea recordurilor.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail