Câteva motive pentru care gigantul Ford ar trebui să achiziționeze Tesla

Ceea ce vă voi spune în continuare ar putea părea ciudat și, după informațiile mele, nici una dintre cele două companii nu s-a gândit serios la asemenea idee. Cu toate acestea, sunt convins că o astfel de strategie trebuie pusă în practică. Aproape întreaga industrie auto se îndreaptă spre mașinile electrice, așa că Ford ar trebui să se gândească serios la achiziționarea firmei Tesla.

Timp de un deceniu, Tesla nu a reușit să facă profit din producția de masă a unor mașini de calitate. Producătorul nu a reușit nici măcar să-și creeze o rețea puternică în lume, iar numerele contează, pentru că ai nevoie de mai mult de zece ani pentru a deveni un „jucător” pe piață. Dintre toate companiile care ar putea „ajuta” Tesla în această situație și care ar avea de câștigat din asta, Ford pare să fie candidatul ideal.

Pentru ca Tesla să îndeplinească viziunea fondatorului ei, Elon Musk, aceea a unui viitor plin de mașini electrice, autonome, compania are nevoie de un partener. Ford, pe de altă parte, are tot ce le lipsește celor de la Tesla și ar avea numai de câștigat.

Cu Tesla, Ford ar putea domina piața foarte competitivă a mașinilor electrice de lux

Cei de la Ford au cheltuit miliarde de dolari pentru a face din Lincoln o marcă în competiție cu Lexus sau Mercedes, dar vânzările sunt la o treime față de ale competitorilor și rămân la jumătate în comparație cu situația de acum câteva decenii. Între timp, Tesla a devenit una dintre cele mai populare mărci în America, chiar mai populară decât mărcile competitoare, la segmentul peste 100.000 de dolari.

Din păcate, acest lucru se poate schimba, competitorii Tesla, printre care nume ca Porsche sau Jaguar, investesc serios pentru a-și face loc pe piață. O fuziune Ford-Tesla ar da, în sfârșit, șansa gigantului american nu numai să vândă o marcă de lux aflată în competiția pentru cea mai bună din lume, dar și să inspire o nouă generație de cumpărători, care văd în Tesla un echivalent auto al mărcilor Apple sau Google.

Pentru Tesla vine o perioadă mai puțin avantajoasă

Producătorul independent are în față o problemă. Guvernul american plătește 7.500 de dolari pentru fiecare mașină electrică vândute (alături de alte avantaje pentru lipsa poluării), ceea ce a adus companiei fonduri guvernamentale de peste 5 miliarde de dolari din 2008 încoace. Limita la care se oprește statul american este 200.000 de mașini vândute, număr care ar putea fi atins în 2017. Asta înseamnă că acest „avantaj” se transferă către unul dintre competitori, care încă nu a ajuns la 200.000 de vehicule vândute. Dezavantaj… Tesla!

Compania nu și-a găsit încă drumul spre profit și o nouă lovitură la capitolul vânzări ar putea fi fatală. Ford, pe de altă parte, poate intra într-o astfel de provocare, pe termen scurt sau mediu, și deține ceea ce lipsește celor de la Tesla pentru un profit rapid.

Ford are infrastructura care poate duce la rezultate

Deși tehnologia mașinilor Tesla este impresonanta, compania este încă departe de a concura cu marii producători auto la capitolul eficiență. Primele produse vândute au fost de o calitate îndoielnică, conform unui raport al Protecției Consumatorului. Sute dintre furnizorii companiei nu au ce le trebuie pentru a produce piese de calitate, în mod eficient. De aceea, recenta lansare a Modelului X a fost un eșec categoric. Declarațiile lui Elon Musk cum că furnizorii au început să-și facă treaba mai bine, nu scot compania din problemele tehnice pe care le are.

Dacă Tesla ar fi cumpărată de Ford, ar însemna acces instant la furnizori care pot produce, la timp, milioane de componente de cea mai bună calitate, la un buget mai mult decât bun. În comparație cu un telefon mobil, un vehicul electric se bazează pe perfecțiunea a peste 10.000 de piese, plus un proces de asamblare dependent de robotică, software și standarde de control serioase (adică cele trei zone în care Tesla nu a reușit să convingă în ultimii ani). Pe scurt, Ford are infrastructura necesară pentru a produce oricâte mașini Tesla sunt cerute de piață.

În ceea ce-l privește pe Elon Musk, deși a declarat că motivațiile sale nu sunt financiare, ci de a schimbă percepția publică în materie de mașini electrice și energie solară, o alianță cu Ford ar însemna un pas uriaș în această direcție (ca să nu mai vorbim despre libertatea pe care ar avea-o pentru a se ocupa de proiectul SpaceX).

Tesla și Ford împreună-împlinirea ambițiilor de viitor ale fiecărei companii

Ford vrea să lanseze zeci de mii de mașini autonome până în 2021, iar Tesla trebuie să fie mândră pentru că a fost prima companie care a lansat un astfel de produs pe piață (chiar dacă vorbim despre un sistem semi-autonom). Tehologia este în curs de dezvoltare și e nevoie de colaboratori care să preia departamentul de dezvoltare. Chrysler, de exemplu, lucrează cu Waymo, iar Volvo a început testările cu Uber. Tesla are relațiile potrivite, dar probleme financiare, în timp ce Ford are banii, dar stă prost la capitolul parteneriate în domeniu.

O fuziune Tesla-Ford ar aduce sănătate financiară și resurse unei singure echipe care trebuie să stăpânească complexitatea unui astfel de produs: mașină viitorului.

Andrei Cristian
Opinie scrisa de
Andrei Cristian
14/02/2017
Andrei Cristian este redactor-șef, Cars.ro. Pasionat de tot ce înseamnă mașini, perfecționist.
Urmareste-ma

Comentarii

Nu scoate din ecuație Gigafactory-ul pe care vrea să îl deschidă Musk, și faptul că Tesla lucrează cu Daimler AG

Prietene….esti total pe langa subiect ! Model x este un esec ?!?!?! Tu te auzi ce spui ????
Tesla este in plin avant , este muuult peste tot ce exista pe piata la ora actuala, calitatea a crescut enorm !
In concluzie….bati campii…!

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail