Casa inteligentă, de la ficțiunea secolului XX la realitatea secolului XXI

Proiecte speciale
Casa inteligentă, de la ficțiunea secolului XX la realitatea secolului XXI
12 mai 2017 | 14:00

Casele inteligente nu mai sunt, de ceva vreme, doar rezultatul imaginației transpuse în desenele animate The Jetsons, devenind o realitate din ce în ce mai accesibilă.

Sistemele de automatizare a caselor au rădăcinile undeva la începutul secolului al XX-lea, când au fost create primele mașinării care să îi scutească pe oameni de munca fizică depusă în interiorul locuințelor. Astfel, au apărut mașini de cusut, de spălat, mașini de spălat vasele, dar și uscătoare de haine, printre altele, mulțumită introducerii sistemelor de electricitate. Mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial, am văzut idei din ce în ce mai îndrăznețe cu privire la sistemele de automatizare, pe care le știm din reclame, din filme, seriale și chiar din desene animate.

De la ficțiune la realitate

Science fiction-ul de acum 60 de ani s-a transformat, treptat, în science, iar mai apoi în realitate, deoarece deja avem la dispoziție o mulțime de electrocasnice și alte device-uri care ne fac casa mai inteligentă și viața mai ușoară. De la frigidere la becuri, mai toate dispozitivele pe care le avem în casă au sau vor putea beneficia de funcții inteligente, care să ne permită interacțiunea cu acestea.

Un factor determinant în adoptarea tehnologiilor inteligente pentru electrocasnice îl reprezintă costurile de implementare. Pe măsură ce tehnologia avansează – și, da, acesta este un trend observabil în ultimii ani – costurile unui sistem de iluminat inteligent sau ale unui aragaz smart vor scădea considerabil. Avem deja exemplele televizoarelor ”cu plasmă” sau ale LCD-urilor și chiar ale LED-urilor. Odată ce mai mulți producători au intrat în această sferă, tehnologia a progresat, iar aparatele au devenit mai accesibile – acum, televizoare cu dimensiuni mult mai generoase sunt disponibile la prețuri pe care mulți cumpărători și-l permit. De fapt, cam astfel se prezintă toate trendurile tehnologice, astfel că și casa inteligentă va deveni mai ieftină, în următorii ani.

Casa inteligentă va discuta, va învăța și va sfătui

Interacțiunea dintre casa inteligentă și proprietar va evolua și va intra în sfera interactivului. Da, casa nu îți va mai răspunde la comenzi și atât, ci va putea conversa cu tine, învățându-ți și preferințele. Când ajungi acasă de la lucru? Cum setezi aerul condiționat? Asculți muzică înainte de culcare? Astfel de lucruri vor fi deduse de casa inteligentă, iar conversațiile vor putea fi purtate așa cum se întâmplă deja cu asistenții virtuali de pe telefoane, cum ar fi Siri sau Google Assistant, ca să nu mai vorbim de Bixby, care promite să fie revoluționar, datorită inteligenței artificiale integrate.

Smartphone-ul, centru de comandă

Așadar, telefonul pe care te bazezi de-a lungul zilei va deveni, cel mai probabil, piesa centrală din casa inteligentă. Cu ajutorul lui și al unei aplicații care să aibă acces la diversele interfețe ale electrocasnicelor, vei putea controla absolut toate aspectele relevante ale dispozitivelor respective. Partea cea mai bună este că poți face asta și de la distanță, astfel că poți pregăti încălzirea când te întorci de la lucru și poți aprinde luminile când urci cu liftul, spre apartament. O platformă de acest fel a fost prezentată de Samsung, în urmă cu un an, SmartThings reușind să-ți transforme televizorul smart într-un centru de comandă pentru restul casei.

Securitatea ta și a casei se schimbă odată cu Internetul Tuturor Lucrurilor

Dacă până acum am vorbit strict despre confort, despre accesibilitate și (să fim sinceri) despre comoditate, merită să amintim și avantajele care țin de securitate. Grijile pe care le avem în prezent în momentul în care plecăm la serviciu sau atunci când ne luăm un concediu mai lung nu vor mai exista în viitorul ultraconectat imaginat de giganții industriei tech. Casa inteligentă nu va uita de siguranța ta și de cea a bunurilor tale, nici măcar atunci când tu nu te vei mai gândi la asta.

Becurile inteligente pot deja să îți mimeze prezența în casă, chiar și atunci când tu ești la sute de kilometri distanță. Sistemul de iluminat smart Philips Hue poate fi programat să se aprindă și să se stingă automat, astfel încât orice hoț ar fi tentat să intre în casă să fie descurajat și făcut să creadă că proprietarii sunt înăuntru, chiar dacă ei sunt plecați în vacanță.

Conectat la un sistem de senzori și alarme, acest sistem poate să sperie un intrus, în momentul în care alarma îl surzește, lumina puternică îl orbește, iar autoritățile sunt alertate imediat. Legat de senzori și alarme, merită menționat faptul că un potențial intrus nu va putea să le dezactiveze prin tăierea cablului de net și blocarea accesului la modemul WiFi. Toate sistemele din casa inteligentă vor depinde de internetul 5G provenit din cartele SIM, special adaptate pentru ele.

Și încuietoarea de la ușă va fi una inteligentă și se va activa automat când vei părăsi casa sau o vei putea comanda de la distanță, în cazul în care vei dori să lași un prieten înăuntru fără să fii nevoit să-i dai și cheia de la apartament.

Camerele de interior și exterior vor analiza constant imaginile și nu vor avea doar rolul de a înregistra ce văd ci, cu ajutorul inteligenței artificiale, își vor da seama dacă ești atacat sau dacă ai nevoie de ajutor. De exemplu, dacă vei fi singur în casă și vei leșina, sistemul va putea alerta automat autoritățile, pentru a preveni situații cu potențial tragic.

Casa inteligentă nu mai ține de mult timp de domeniul științifico-fantasticului, intrând, încet, dar sigur, în viețile noastre. Astfel de „smart homes” au potențialul de a ne transforma radical viața, având în vedere că vom avea posibilitatea de a interacționa în mod real cu locuințele în care trăim.