Am vorbit cu bulgarul care organizează proteste pentru justiția românească, în Sofia

Am vorbit cu bulgarul care organizează proteste pentru justiția românească, în Sofia
17:26 03.02.2017

Sunt șanse ca prin newsfeedurile voastre să circule un eveniment în limba bulgară. Este vorba despre o manifestație de susținere a românilor care protestează din cauza ordonanțelor de urgență date de guvernul Grindeanu. Playtech a stat de vorbă cu persoana care a creat evenimentul pe Facebook. 

Seară de seară, românii ies în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de modificările aduse legilor justiției. Nu o fac doar în Capitală, nu o fac doar în România, ci în toate colțurile lumii, unde sunt comunități mai mici sau mai mari.

Cu toate astea, este posibil ca, duminică seară, românii să nu fie singurii care protestează. Lor li s-ar putea alătura și bulgari. Ivan Radev este omul responsabil pentru acest lucru, fiind creatorul evenimentului de pe Facebook ”Солидарност с протестиращите в Румъния” sau ”Solidaritate cu protestatarii din România”.

”Bulgarii se uită cu o oarecare invidie la români”

Evenimentul nu a căpătat foarte mare avengură în Bulgaria, dar a fost distribuit mult în social media românească. Textul evenimentului este acesta: ”Dacă România face un pas înapoi în lupta anticorupţie, asta ar fi un semn foarte prost şi pentru Bulgaria. În ultimii ani succesele Romaniei au reprezentat una dintre puținele speranțe că este posibil și în această regiune să funcționeze un stat de drept. Nu întâmplător, orice menționare a numelui României îi făcea nelinistiti pe cei care nu vor ca nimic să se schimbe în justiția bulgară. De aceea este atât de important ca poporul român să dea o dovadă că progresele din ultimii ani sunt ireversabile. Veniți să-i sprijinim pe românii care trăiesc la Sofia și care au organizat o demonstrație în fața ambasadei. Protestul este pașnic, luați cu voi steaguri românesti, bulgărești, euroepene, precum ăi pancarte în română, bulgară și engleză”.

Ivan Radev a studiat limba română la facultate și a făcut traduceri literare din limba română. El a fost corespondent Agerpres din Sofia timp de cinci ani și, în prezent, lucrează pentru WWF. Cu toate că nu a locuit în România, a reușit să lege câteva prietenii. Când a auzit de la niște români stabiliți în Sofia că aceștia plănuiesc o manifestație, a zis să organizeze un eveniment și în limba bulgară, pentru ca și localnicii să li se alăture.

Ivan Radev, organizatorul manifestației din Sofia, Bulgaria FOTO Facebook

Ivan a declarat, pentru Playech, că România este un exemplu pozitiv în ceea ce privește justiția și lupta anticorupție. ”Există multe exemple rele în regiune și nu numai. Exemplele bune sunt puține și România, și lupta anticorupție din România, sunt exemple foarte bune”.

El nu se așteaptă ca evenimentul organizat de el să capete o amploare foarte mare în Bulgaria (cu toate că a devenit viral printre români), dar speră că ”vor fi suficienți pentru a ne arăta solidaritatea”. ”Ceea ce se întâmplă în România, cu aceste proteste, este important pentru întreaga regiune”, a mai declarat el.

Potrivit lui Ivan, presa din Bulgaria a tratat cu mare seriozitate evenimentele de la noi din țară, oferind chiar și imagini în direct din mijlocul protestelor. ”Sunt în fiecare seară, la televizor, reportaje și chiar se intră în direct de la proteste. În principiu, bulgarii urmăresc aceste programe și se uită cu o oarecare invidie că poporul român poate să își apere în acest fel drepturile și că are dorința de a trăi într-o țară normală.

Proteste și în Chișinău

Manifestații pentru sprijinirea protestatarilor români se fac și în Chișinău. Potrivit jurnal.md, evenimentul din Moldova se numește ”Două state, aceeași hoți”. ”Marșul solidarității se înscrie în contextul manifestațiilor masive din România, unde în ultimele trei zile au avut loc cele mai mari proteste de după Revoluție. Mai mulți activiști, reprezentanți ai societătii civile, precum și membri ai Platformei Demnitate și Adevăr susțin marșul” Protestele vor avea loc tot duminică, de la ora 17.00.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI