Bitcoin a depășit valoarea aurului pentru prima oară

Bitcoin a depășit valoarea aurului pentru prima oară
07:55 06.03.2017

Valoarea Bitcoin a crescut constant în ultimii ani, dar nimeni nu se aștepta ca respectiva monedă virtuală să depășească vreodată valoarea aurului.

Pentru un număr foarte mare de utilizatori, noțiunea de monedă virtuală sau cryptocurrency este sinonimă cu Bitcoin. Există un număr impresionant de monezi virtuale ce sunt tranzacționate constant la nivel global, dar Bitcoin a reușit să stea la baza multor premiere. Cea mai recentă performanță greu de ignorat a monedei digitale a fost certificată în urmă cu câteva zile de către cei de la TechCrunch.

Din totdeauna, aurul a fost folosit ca referință pentru valoarea reală a oricărui obiect, material sau serviciu. Pornind de la această premisă, pentru câteva momente, în urmă cu câteva zile, Bitcoin-urile tranzacționate la nivel global au avut o valoare reală mai mare decât a aurului. Ca reper s-a folosit o uncie de aur, o unitate de măsură folosită în Statele Unite ce se reflectă în 28,34 grame.

Acest eveniment era previzibil de aproximativ un an, dar întreaga evoluție poate fi văzută în graficul de mai jos. Informația a fost coroborată din două părți de către Bitcoin Price Index și Coinbase. La mijlocul lui 2015, un Bitcoin valoare aproximativ 200 de dolari. Valoarea maximă a fost atinsă săptămâna trecută la pragul de 1238,11 dolari. Aurul se tranzacționa atunci cu 1237,73 de dolari per uncie. Conform celor de la Bloomberg, metalul prețios gravitează de câțiva ani în jurul acelui prag.

Ca de fiecare dată, fluctuații de valoare continuă să existe. La momentul redactării acestui material, un Bitcoin continuă să se afle în fața unei uncii de aur ca valoare netă. Asta nu înseamnă neapărat că oamenii încep să-și vândă aurul pentru a cumpăra Bitcoin. Se traduce totuși printr-un interes sporit în moneda digitală și o confirmare suplimentară a faptului că Bitcoin-ul este totuși o investiție bună pe termen lung. Pe de altă parte, nici dacă achiziționați aur nu este o decizie proastă.
bitcoin-gold