12 dec. 2017 | 16:00

„Dinozaurul” auto din România comunistă: autobuzul care transporta chinezi

ENTERTAINMENT

Înainte de 1989, România avea un cuvânt important de spus în producția de automobile. Mărci consacrate precum Dacia și Aro aveau deja un renume pe plan european și chiar mondial, chiar dacă erau produse sub diferite denumiri.

Dincolo de automobile, în ceea ce privește camioanele, mașinile ROMAN produse la Brașov erau extrem de apreciate în întreaga lume pentru costurile ieftine de producție și durablitate. În 1978, la uzina Roman lucrau în jur de 26.000 de oameni. Cele mai căutate modele erau Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC, multe dintre ele fiind exportate în state precum Polonia, Ungaria sau chiar Statele Unite ale Americii.

O poveste mai puțin cunoscută rămâne cea a autobuzului diesel produs pentru transport de persoane în China chiar la uzina din Brașov. Botezat neoficial Dongfeng-Roman, după un parteneriat cu uzina Dongfeng Motor Corporation fondată în 1969, românii au trimis câteva zeci de astfel de autobuze în China care au fost puse rapid în funcțiune.

Rudimentare ca aspect, dacă ne raportăm la vremurile noastre, autobuzele cu burduf la jumătate au fost foarte bine primite în republica chineză și și-au făcut treaba. E drept, pentru o perioadă scurtă.

Din păcate, autobuzul Dongfeng-Roman, recunoscut în China sub denumirea oficială de Hengtong Bus CQ680, nu a făcut istorie, cel mai probabil din pricina costurilor ridicate în ceea ce privește exportul. Nici informații nu sunt prea multe. Mărturia existenței sale sunt câteva poze găsite pe site-urile din China. Din imagini se poate vedea că autobuzul a fost fabricat în cel puțin două culori: bej și albastru.

Cifrele arată că în cel mai de vârf an al exporturilor României din perioada condusă de Nicolae Ceaușescu valoarea exporturilor era de 10 miliarde de dolari. În topul exporturilor erau produsele petroliere, țevile de oțel și mobila, dar și automobilele. Majoritatea mașinilor produse în Republica Socialistă România mergeau în țările cu care dictatorul avea o relație bună.

Fotografie via hengtongbus.com.