Adolescenții de azi sunt mai triști din cauza smartphone-urilor

Adolescenții de azi sunt mai triști din cauza smartphone-urilor

Smartphone-urile ne-au schimbat radical modul în care ne trăim viața, dar din păcate, nu vin la pachet doar cu beneficii semnificative.

Nu este prima oară când auzim că smartphone-urile afectează modul în care se maturizează cei mai mici dintre noi. De cele mai multe ori însă, vina pentru afecțiunile psihologice ale adolecenților a fost asociată rețelelor sociale și agresivității online. Un nou studiu confirmă însă că utilizarea abuzivă a terminalelor mobile în orice fel transformă persoanele născute după 1995 în depresivi.

Întreaga analiză realizată de Jean M. Twenge a fost publicată de curând în The Atlantic, iar concluziile sunt mai mult decât îngrijorătoare. Când vine vorba de persoanele născute între 1995 și 2012, majoritatea membrilor acestei generații este afectată negativ de smartphone-uri. Generația iGen, conform spuselor lui Twenge, are cea mai mare rată de depresie din toate timpurile. Deși aparent suntem în permanență conectați prin intermediul gadgeturilor din buzunar, copiii din ziua de azi nu se mai pot bucura la fel de intens de experiențele fericite comparativ cu generația anterioară – ,,Millennials”.

,,Nu am avut de ales să știm cum e viața fără iPad-uri și iPhone-uri. Cred că ne plac mai multe telefoanele noastre decât persoanele reale.” Jean M. Twenge a citat opinia unei fetițe în vârstă de 13 ani ca o mostră a modului în care adolescenții văd importanța smartphone-urilor. Încercând să asocieze niște cifre precise analizei sale, creatoarea studiului a concluzionat că 56% dintre copii de clasa a opta care petrec mai mult de 10 ore pe săptămână pe rețele sociale au mai mari șanse să afirme că sunt nefericiți. Cei care nu folosesc la fel de mult telefonul mobil sunt semnificativ mai fericiți, la fel și cei care fac efortul de a se întâlni cu un prieten în lumea reală.

Având în vedere că nu este prima oară când accesul la tehnologie a fost clasificat ca având un impact negativ asupra evoluției emoționale a tinerilor, rămâne să vedem dacă părinți vor face un efort pentru schimbarea obiceiurilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI