A fost descoperită originea unui semnal radio extraterestru

, 05 Ian, 10:09

Un semnal radio misterios a fost recepționat constant de astronomi în ultimul deceniu, iar sursa sa a fost descoperită.

Semnalul, cunoscut ca fast radio burst (FRB), durează doar câteva milisecunde, dar are la fel de multă energie precum cea degajată de 500 de milioane de stele precum Soarele nostru. Până acum, nu am avut posibilitatea de a explica de unde vin astfel de semnale, și nici ce le cauzează.

Acum, însă, cercetătorii au reușit să descopere originea unui astfel de semnal radio, care provine dintr-o galaxie de dimensiuni mici, aflată la mare depărtare de Calea Lactee. Aceasta se află la mai bine de 3 miliarde de ani-lumină de propria noastră galaxie, iar Shami Chatterjee, de la Cornell University, spune că ”această descoperire reprezintă un pas important pentru înțelegerea unor astfel de evenimente”.

Primul semnal radio de acest fel a fost descoperit în 2007, iar de atunci, astronomii au făcut tot posibilul să descopere și altele. Se estimează că 2000 de FRB-uri iau naștere zilnic în Univers, dar durata lor de viață, extrem de scurtă, le face foarte dificil de surprins.

Semnalele pe care cercetătorii le-au descoperit până acum veneau din direcții diferite, astfel că era dificil să le fie atribuită și o cauză. În 2016, însă, oamenii de știință au descoperit 11 semnale venind din aceeași direcție, iar în ultima lună, alte șase semnale de acest fel au fost descoperite, acestea purtând numele FRB 121102, arată sciencealert.com.

Cu ajutorul telescopului Very Large Array din New Mexico, originea precisă a acestora a fost stabilită. Cea mai importantă ipoteză de acum este că astfel de emisii sunt produse de magnetari, un tip de stele neutronice care sunt înconjurate de materie expulzată de o explozie a unei supernove.

Există însă și alte posibilități. Una ar fi că galaxia respectivă emite un astfel de semnal radio din regiunea ce înconjoară gaura neagră din centrul acesteia. De asemenea, se poate ca aceste FRB-uri să fie complet diferite față de cele surprinse haotic, înainte.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail