29 ian. 2016 | 12:18

Windows Phone are un viitor incert

ACTUALITATE
Windows Phone are un viitor incert

Cele mai noi rezultate înregistrate de Microsoft ne arată că Windows Phone se descurcă din ce în ce mai rău.

Sistemul de operare al celor de la Microsoft se află într-o situație extrem de gravă. Din punct de vedere al vânzărilor, ultimul sfert financiar a reprezentat o scădere cu nu mai puțin de 57% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar situația respectivă nu este doar o consecință a lipsei de dispozitive. Într-adevăr, aceasta din urmă a afectat Microsoft, dar probabil și mai grav este eșecul înregistrat de cele mai noi dispozitive mobile dotate cu Windows 10.

Lumia 950 și 950 XL sunt primele terminale high-end introduse de Microsoft după ce a renunțat la brandul Nokia. Dotate cu ecrane de 5,2 inci (cu rezoluție Full HD) și, respectiv, 5,7 inci (cu rezoluție QHD), acestea erau disponibile în România în momentul lansării la prețuri cuprinse între 2.800 de lei și 3.200 de lei. În această perioadă, însă, Lumia 950 costă 2.450 de, iar varianta XL, 2.750.

După cum scriu cei de la Verge, în ultimul trimestru nu au fost vândute decât 4,5 milioane de dispozitive Lumia, spre deosebire de perioada similară a anului precedent, în care numărul lor a fost de 10,5 milioane. Mai mult decât atât, de la introducerea sistemului de operare până în prezent, nu au fost vândute decât 110 de milioane de terminale Windows Phone, spre deosebire de cele 4,5 miliarde cu Android sau iOS.

O informație extrem de interesantă este cea conform căreia Microsoft ar vrea, de acum încolo, să lanseze toate telefoanele sub brandul Surface. Achiziția domeniului Surfacephone.com de către Microsoft și redirecționarea traficului către site-ul său nu au făcut decât să alimenteze