Waze pune vocea lui Morgan Freeman să te ghideze în trafic

Waze pune vocea lui Morgan Freeman să te ghideze în trafic

Atunci când Waze i-a adăugat vocea lui Arnold Schwarzenegger aplicației de navigare, a fost un pas mare. Acum, însă, lucrurile sunt la un alt nivel. 

În ciuda faptului că a fost achiziționată în urmă cu ceva vreme de către Google,Waze a continuat să se îmbunătățească pe parcurs și să funcționeze independent, venind cu tot felul de actualizări interesante. Acum, compania l-a „recrutat” pe cel mai bun narator recunoscut unanim, Morgan Freeman, să ghideze șoferii în trafic.

Este un truc promoțional pentru noul film al lui Freeman, London Has Fallen, în care actorul îl joacă pe vicepreședintele Statelor Unite. Este o continuare a Olympus Has Fallen, în care teroriștii invadează Casa Albă. Filmul va fi lansat pe 4 martie. Chiar dacă nu e decât o strategie de marketing, nu putem decât să ne bucurăm că avem opțiunea de a fi acompaniați în traficul anost de cel care l-a jucat pe Dumnezeu.

Din păcate, însă, e valabilă doar în Statele Unite, deocamdată. Ar fi simplu să activezi funcția, totuși. Ar trebui să deschizi aplicația Waze, să intri în setări, apoi Sound > Voice Language > Morgan Freeman. Acești pași fiind urmați, te-ai putea bucura liniștit de curse, alături de cea mai liniștitoare voce din istorie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI