Unul dintre cele mai mari mistere ale Bibliei, pe punctul de a fi elucidat

Unul dintre cele mai mari mistere ale Bibliei, pe punctul de a fi elucidat
17:11 11.07.2016

Una dintre cele mai mari enigme biblice ar putea fi elucidată în curând, grație unei descoperiri făcute de oamenii de știință.

Arheologii au descoperit un cimitir cu rămăşiţele a 200 de filisteni, populație antică stabilită în sec. XIII-XII î. H. în sudul Palestinei, pe țărmul Mării Mediterane. Cercetările care urmează să fie efectuate ar putea scoate la iveală detalii despre cele mai misterioase popoare din Biblie. În același loc s-au mai descoperit bijuterii, arme şi recipiente cu uleiuri parfumate, potrivit The Independent. Cercetătorii cred că această descoperire ar putea să determine o înțelegere distinctă a filistenilor și o interpretare diferită a adjectivului depreciativ „filistin”, care indică o lipsă de cultură.

„După decenii de studii privind această populaţie, am ajuns faţă în faţă cu o dovadă concretă a existenţei lor. Această descoperire ne va ajuta să descifrăm secretele originii lor, a afirmat arheologul Daniel M. Master”, profesor la Colegiul Wheaton, unul dintre liderii cercetării.

Biblia descrie filistenii ca fiind duşmanii vechii populaţii a Israelului, fiind o populaţie de migratori din vest, stabilindu-se în sudul Fâşiei Gaza de azi. Unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanţi ai acestui popor era Goliat, legendarul războinic ucis de tânărul rege David.

După 30 de ani de excavaţii, arheologii au ajuns în cele din urmă la dovezile care ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a scripturilor. Descoperirea a fost ținută secret, pentru că oamenii de știință de la Harvard University, Boston College, Wheaton College din Illinois și Troy University din Alabama se temeau că cei ultra-religioși vor lua măsuri pentru a-i opri. În trecut, ortodocşii au oprit numeroase demersuri arheologice în care au fost descoperite rămăşiţe umane, pentru că un astfel de demers este prohibitiv din punct de vedere religios.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI