Un nou asteroid va trece aproape de Pământ anul acesta

Un nou asteroid va trece aproape de Pământ anul acesta

Nici în anul 2016 nu vom scăpa de pericole. Un nou asteroid va trece aproape de Pământ in martie.

Numele său este 2013 TX68, iar unii dintre acei oameni cu prea mult timp liber cred că ar putea reprezenta sfârșitul Pământului. Ca de obicei, însă, NASA nu este de acord cu aceștia, afirmând că lumea nu se va sfârși în luna martie a acestui an. Cei de la CNET relatează că asteroidul ar putea să treacă la o distanță de 14 milioane de kilometri de Pământ sau la 17.000 de kilometri. Distanța exactă nu este clară deoarece corpul nu a putut fi urmărit decât pentru o perioadă foarte scurtă în 2013, anul în care a avut loc descoperirea.

Asteroidul va mai trece odată aproape de Pământ anul viitor, existând o șansă să se afle în apropierea noastră și în anii 2046 și 2097. Posibilitatea de a lovi planeta noastră luna următoare sunt nule, conform NASA, iar șansele pentru o coliziune în anii următori sunt de una la câteva sute de milioane.

Chiar dacă asteroidul ar lovi Pământul, pagubele nu ar fu suficient de mari pentru a cauza o catastrofă. Acesta are o lungime de aproximativ 30 de metri, fiind de aproape două ori mai mare decât corpul care a lovit orașul Celiabinsk din Rusia în urmă cu câțiva ani. Dar asemenea argumente nu sunt suficiente pentru a-i convinge pe cei care cred că Apocalipsa se apropie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: