15 nov. 2016 | 12:09

Un american a folosit o dronă pentru a-și spiona nevasta în timp ce îl înșela

ENTERTAINMENT
Un american a folosit o dronă pentru a-și spiona nevasta în timp ce îl înșela

Un utilizator de Reddit a folosit propria dronă pentru a filme momentele în care nevasta îl înșela cu alt bărbat.

Menținerea unei căsnicii fericite nu este un lucru ușor, mai ales dacă luăm în considerare faptul că o persoană te poate surprinde în mod negativ chiar și după ce ați petrecut aproape douăzeci de ani împreună. De acest lucru s-a convins de curând un utilizator de Reddit, care bănuia că nevasta sa era infidelă. După cum scriu și cei de la The Next Web, în timp ce unii oameni ar prefera să aibă o discuție simplă cu partenerul sau să apeleze la un consilier matrimonial, americanul a preferat o metodă diferită.

Mai exact, acesta s-a folosit de propria dronă pentru a-și filma nevasta în timpul în care aceasta se întâlnea cu amantul ei. Inițial, mulți s-au îndoit în legătură cu autenticitatea videoclipului publicat de către utilizatorul cu numele ”ugleee”. Însă există numeroase indicii care sugerează în mod clar faptul că el nu minte. Printre acestea se numără un comentariu din urmă cu doi ani de zile în care acesta dădea de înțeles că se înțelegea foarte bine cu nevasta sa.

Tot în urmă cu doi ani, utilizatorul îi întreba pe membrii comunității în legătură cu situația în care o persoană ar fi înșelată de partener. Prin urmare, nu putem decât să deducem faptul că nevasta sa a mai comis asemenea acte în trecut.

Desigur, comunitatea Reddit este una extrem de diversă, plină de oameni atenți la fiecare detaliu minor. În cazul de față, aceștia au observat calitatea videoclipului realizat, dar și autonomia și raza de acțiune a dronei utilizate. Din păcate, ugleee nu a oferit mai multe informații în legătură cu dispozitivul său. În ciuda tuturor celor spuse mai sus, nu putem fi siguri de faptul că întâmplarea este una reală.