Site-urile care transmit știri false ar putea primi amenzi uriașe

Site-urile care transmit știri false ar putea primi amenzi uriașe

Avem din ce în ce mai des de-a face cu știri false apărute în mediul online, dar lucrurile s-ar putea schimba în viitorul apropiat.

Guvernul de coaliție din Germania amenință că va introduce o nouă lege la începutul anului 2017, pentru a contracara fenomenul știrilor false. Conform acestui nou proiect de lege, Facebook, dar și alte site-uri unde ajung știri false ar putea primi amenzi de până la 500.000 de euro

”Platformele ce domină sfera online, precum Facebook, vor fi obligate din punct de vedere legislativ să-și deschidă un birou de protecție legală în Germania, acesta fiind deschis 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an”, afirmă Thomas Oppermann, membru în parlament din partea CDU, citat de arstechnica.com.

Acesta mai spune că, după ce o examinare a unui mesaj fals este făcută, compania ar avea la dispoziție 24 de ore pentru a șterge o astfel de știre. În caz contrar, amenzi individuale de până la 500.000 de euro vor fi aplicate. De asemenea, subiectul unei asemenea știri ar putea fi republicat, cu corecturile de rigoare.

Volker Kauder, un alt membru al Uniunii Creștin-Democrate din Germania, este de acord cu colegul Oppermann: ”multă vreme doar am vorbit despre asemenea lucruri, dar acum, coaliția noastră vrea să treacă la fapte la începutul lui 2017.”

Cei de la Ars Technica au luat legătura cu Facebook pentru un punct de vedere cu privire la dorințele germanilor. Aceștia susțin că sunt în legătură cu politicieni, dar și cu experți din ministerele interesate de acest subiect. De asemenea, aceștia spun că au anunțat deja câteva funcții prin care știrile false și farsele vor putea fi combătute.

Alți politicieni germani s-au alăturat acestui apel cu privire la luarea unei decizii împotriva știrilor false ce apar pe site-uri precum Facebook. Ministrul justiției din Germania, Heiko Maas, spune că ”defăimarea și bârfele malițioase nu intră sub incidența exprimării libere”, adăugând că ”autoritățile din domeniu trebuie să pedepsească astfel de derapaje, chiar dacă au loc pe internet”. El a făcut o trimitere către legea anti-calomnie din Germania, care prevede pedepse de până la 5 ani închisoare.

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, merge chiar mai departe, solicitând instituirea unor legi la nivelul întregii Uniuni Europene. ”Știrile false ar trebui să coste companiile precum Facebook, dacă acestea nu iau atitudine împotriva propagării lor”, arată acesta, adăugând că ”Facebook și alte companii trebuie să fie și altceva decât mașinării de făcut bani”.

În Germania, temerile legate de știrile false au început să devină din ce în ce mai prezente în sfera politică, deoarece ar putea influența alegerile de anul viitor, așa cum se pare că s-a întâmplat și în Statele Unite.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI