Românii lucrează cu Europol pentru a anihila un grup de hackeri foarte periculoși

Românii lucrează cu Europol pentru a anihila un grup de hackeri foarte periculoși
15:45 05.12.2016

Românii se alătură Europol, în încercarea de a anihila una dintre cele mai periculoase grupări de criminalitate cibernetică, potrivit unui comunicat remis Playtech. Producătorul global de securitate cibernetică Bitdefender oferă un antidot contra amenințării cibernetice operate de gruparea infracțională Avalanche, destinat dispozitivelor infectate de către atacatori.

Operațiunea Avalanche este rezultatul a patru ani de investigații desfășurate de Europol și partenerii săi globali și a vizat o grupare care oferea o platformă avansată de livrare de malware și care opera în peste 180 de țări. Operațiunea a constat în arestarea a cinci persoane, descinderi la 37 de adrese, confiscarea a 39 de servere și blocarea accesului la 800.000 de domenii de internet.

Este probabil cea mai complexă operațiune pe care autoritățile au desfășurat-o vreodată împotriva criminalității cibernetice”, spune Cătălin Coșoi, chief security strategist al Bitdefender, companie care a lucrat îndeaproape cu autoritățile pentru a destructura gruparea.

Bitdefender pune la dispoziția utilizatorilor în mod gratuit un antidot care curăță orice urme ale infecției cu familii malware operate de rețeaua Avalanche, atât rețele botnet (dispozitive controlate de răufăcători pentru a răspândi spam și a instala amenințări pe alte calculatoare) precum Goznym, Marcher, Dridex, Matsnu, URLZone, XSWKit, Pandabanker, cât și amenințări noi precum Cerber sau diverse versiuni ale clasei de viruși ransomware Teslacrypt. De asemenea, antidotul dezinfectează și fișierele infectate de virușii Virut și Virob, care își infiltează codul în fișiere de pe computerele infectate.

„Dezinfectarea este o măsură de importanță critică pe care victimele trebuie să o ia pentru a asigura dispariția definitivă a acestor clase de malware. Chiar dacă produsele Bitdefender au detectat aceste amenințări încă de la apariția lor, antidotul pe care l-am construit, ca parte a colaborării cu Europol, le permite victimelor care folosesc alte soluții de securitate sau nu folosesc niciuna să înlăture urmele oricărui atac”, mai spune Cătălin Coșoi.

Unealta gratuită poate fi descărcată de aici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI