Revista Presei: Erdogan cere Occidentului să-și vadă de propriile afaceri; Bogdan Olteanu, arestat la domiciuliu; Simona Halep joaca azi semifinala cu Angelique Kerber

Revista Presei: Erdogan cere Occidentului să-și vadă de propriile afaceri; Bogdan Olteanu, arestat la domiciuliu; Simona Halep joaca azi semifinala cu Angelique Kerber
Bogdan Cristea
11:09 30.07.2016

Erdogan cere Occidentului să nu mai critice Turcia și să-ți vadă de propriile afaceri, Bogdan Olteanu este arestat la domiciliu, iar Simona Halep joacă astăzi semifinala cu Angelique Kerber la Montreal – acestea sunt cele mai importante știri ale zilei.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut vineri Uniunii Europene şi Statelor Unite „să îşi vadă de propriile afaceri”, după criticile Occidentului faţă de măsurile de represiune ale puterii de la Ankara împotriva persoanelor suspectate de legături cu tentativa de lovitură de stat. „Unii ne dau lecţii. Se declară îngrijoraţi. Vedeţi-vă de propriile afaceri!”, a declarat Erdogan de la palatul prezidenţial. El a criticat Occidentul pentru că nu a arătat solidaritate cu Ankara după puciul eşuat şi a spus că ţările care îşi fac griji mai mult pentru soarta autorilor tentativei de lovitură de stat decât pentru democraţia din Turcia nu pot fi state prietene.

Citește mai multe despre ultimele declarații ale lui Erdogan: adev.ro/ob3pa7

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut, în noaptea de joi spre vineri, pentru trafic de influenţă, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat pentru cumpărare de influenţă, a fost plasat în arest la domiciliu de judecători. Olteanu este suspectat că ar fi primit de la Vîntu un milion de euro şi alte beneficii pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării.

Citește mai multe despre arestarea la domiciliu a lui Bogdan Olteanu: adev.ro/ob1r32

Simona Halep a trecut în trei seturi de Svetlana Kuzneţova, scor 3-6, 6-1, 6-1, şi va juca azi împotriva lui Angelique Kerber, din Germania, locul 2 WTA. „A fost foarte greu, mă simt puţin obosită, ea este foarte puternică. Sunt foarte fericită, mereu am avut meciuri grele cu ea. Am fost puţin nervoasă în primul set, dar m-am luptat, am făcut tot ce am putut. Mâine nu va fi uşor, dar aştept fanii şi mâine să mă susţină”, a declarat Halep la finalul meciului cu Svetlana Kuzneţova. Contra lui Kerber, SImona are palmares pozitiv, scor 3-2, însă jucătoarea din Germania a câştigat ambele confruntări de anul acesta, la Fed Cup, şi în semifinale la Wimbledon.

Citește mai multe despre meciul Simonei Halep de la Montreal: adev.ro/ob44nh

Comentarii
loading...