Playtest: ASUS ZenFone Zoom te lasă să ”vezi” la depărtare fără să îți rupă buzunarul

, 10 Mar, 10:46

ASUS ZenFone Zoom a fost lansat oficial în România, iar noi l-am testat pentru câteva zile. 

ASUS a intrat puternic pe piața smartphone-urilor anul trecut. Compania taiwaneză a mai avut încercări de a penetra nișa telefoanelor, dar abia în 2015 a reușit să se remarce cu adevărat. ASUS ZenFone 2 a fost unul dintre cele mai apreciate terminale, fiindcă a adus o combinație de design plăcut, performanțe foarte bune și un preț accesibil. După el au fost modelate și alte versiuni, cum ar fi ZenFone Max, ZenFone Selfie, ZenFone Laser, dar și ZenFone Zoom.

ASUS ZenFone Zoom a devenit disponibil pe alte piețe începând din luna decembrie a anului trecut, iar acum a avut parte și de o lansare în România.

Ce trebuie să știi despre ASUS ZenFone Zoom

Să începem cu specificațiile. Eu am testat modelul ZX551ML, adică cel mai performant. Pornim de la display, care are diagonală de 5,5 inch și rezoluție full HD. Sub acesta, găsim un procesor Intel Atom Z3590 cu patru nuclee de câte 2,5 Ghz, o memorie RAM de 4GB și 64GB spațiu de stocare. Camera foto frontală este de 5MP, dar cea principală este responsabilă pentru ”magia” ZenFone Zoom. Aceasta are 13MP și este capabilă de zoom optic de 3x. Partea cea mai impresionantă este că taiwanezii au reușit să îngrămădească toate aceste componente, alături de o baterie de 3.000 mAh, într-un corp cu o grosime de numai 12mm. Cum ziceam prima dată când l-am văzut, ASUS ZenFone Zoom reușește să îți ofere zoom optic fără să arate ca o cameră foto compactă.

ASUS ZenFone Zoom (4)

Și, dacă tot am menționat dimensiunile, să discutăm mai larg despre design. Smartphone-ul are ramă metalică și un capac din plastic cu piele pe deasurpa. Nivelul de detaliu este impresionant, existând chiar și o cusătură pe capac, care conferă un grip mai bun, mai ales când telefonul este folosit pentru a fotografia. Marginile care înconjoară ecranul sunt destul de mari, dar am apreciat butoanele dedicate pentru cameră: există unul pentru fotografiere și unul pentru filmare. Camera foto principală este ieșită în afară, dar nu foarte tare, având în vedere că este capabilă de zoom 3x.

ASUS ZenFone Zoom (3)

Camera foto scoate fotografii bune, atunci când este lumină suficientă, iar zoomul este foarte util. Poți surprinde detalii de la depărtare, lucru pe care nu l-ai putea face cu un smartphone obișnuit, deoarece zoomul digital strică automat și calitatea. Touși, senzorul cu deschidere f2.7 nu este cel mai performant când vine vorba de lumină scăzută, așa că în lipsa unei surse puternice de lumină, fotografiile ies cu ”purici”, pentru că telefonul compensează cu un ISO ridicat. Modul low-light, introdus inițial pe ZenFone 2 există și aici și îți permite, prin câteva trucuri software, să faci fotografii luminoase în beznă (lucru care este impresionant), dar va trebui să ții aparatul aproape nemișcat, deoarece camera este destul de lentă. Stabilizarea optică și focalizarea cu laser ar trebui să compenseze pentru acest  lucru, dar uneori iese, alteori nu. Modul Manual te lasă să reglezi orice ți-ar trece prin cap, lucru care duce la fotografii ceva mai bune, dar ai nevoie de un nivel de cunoștințe destul de ridicat ca să nu îți prinzi urechile în el.

zenfone zoom mostra 1

Mostră cu zoom 3x

zenfone zoom mostra 2

Mostră fără zoom

zenfone zoom mostra 3 zoom

Mostră cu zoom 3x

zenfone zoom mostra 4

Mostră foto interior

zenfone zoom mostra 5

Mostră foto Low-Light mode

zenfone zoom mostra 6 cu zoom

Mostră foto zoom 3x

zenfone zoom mostra 7

Mostră foto fără zoom

Display-ul este luminos și redă plăcut culorile, iar contrastul este bun. La prima vedere, pare a fi mai bun decât cel de pe ZenFone 2, dar nu aș băga mâna în foc că taiwanezii nu au folosit același ecran.

Performanțele sunt bune, chiar ceva mai bune decât cele ale ZenFone 2 și telefonul se descurcă bine în jocuri, filme, browsing și cam tot ce ai avea nevoie de la un telefon. Din păcate, este plin de bloatware și, după o folosire ceva mai îndelungată, memoria RAM se va umple și va trebui să închizi aplicațiile care nici nu știi că rulau pe fundal.

ASUS ZenFone Zoom (9)

Când vine vorba despre autonomie, trebuie să știți că nu va da pe nimeni pe spate, dar este mai mult decât decentă. Ține o zi în condiții de utilizare intensă, însă va trebui să îl puneți la încărcat în fiecare seară, dacă vă petreceți toată ziua pe Facebook, ca mine. Partea bună este încărcarea rapidă care permite ca bateria să ajungă la 60% după numai 40 de minute de stat în încărcător.

Concluzia ar fi că ASUS ZenFone Zoom este un telefon pentru cei care caută performanțe bune și care au neapărată nevoie de un telefon cu zoom optic. Oferă un feeling premium, dar are și preț mare, de 2.500 lei. Merită diferența de 1.200 lei față de un ZenFone 2? Asta rămâne să decideți voi.

ASUS ZenFone Zoom (7)

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail