Până și Obama a ajuns să facă glume despre Galaxy Note 7

Până și Obama a ajuns să facă glume despre Galaxy Note 7

Scandalul Galaxy Note 7 nu pare să se domolească prea curând, cu două procese de clasă împotriva companiei aflate în desfășurare, unul în Statele Unite ale Americii, iar al doilea în Coreea de Sud.

S-au spus multe răutăți despre experiența prin care a trecut compania coreeană, dar și cei de la Samsung au făcut un număr remarcabil de greșeli vizavi de modul în care s-a desfășurat procesul de întoarcere în fabrică a gadgeturilor. Deja au început să apară online rapoarte despre utilizatori ai căror aparate le-au luat foc, iar Samsung face o treabă foarte proastă în a-i despăgubi. Nu a ajutat nici faptul că gigantul a dedicat timp raportării unui clip de pe YouTube cu un mod de GTA în care jucătorii pot folosi telefoane Note 7 sub formă de explozibil. Din fericire, măcar în privința acelui clip s-a întâmplat ceva bun, deoarece tocmai a revenit online.

Cum ziceam însă și în introducere, se va mai discuta mult despre Galaxy Note 7, iar faptul că până și președintele Obama face glume pe seama aparatului exploziv, cu siguranță nu ajută. În principiu, a fost vorba de o analogie făcută vizavă de sistemul american de sănătate de stat Obamacare. Declarația a fost făcută în timpul unui discurs despre Affordable Care Act la colegiul Dade din Miami, Florida.

Obamacare este un sistem de sănătate departe de a fi perfect, dar a evoluat destul de mult în ultimii ani. ,,Când una dintre aceste companii vine pe piață cu un nou smartphone și are câteva probleme, ei ce fac? Le remediază, lansează un upgrade. Doar dacă ia foc, atunci îl scot pur și simplu de pe piață. Nu ai cum totuși să te întorci la telefonul cu roată! Nu spui, sigur, renunțăm la smartphone-uri. O să revenim la chestia cu dial-up.” Deși referințele au fost cât se poate de directe, trebuie menționat că atât Samsung, cât și Galaxy Note 7 nu sunt menționate explicit. Partea bună este că cei de la Samsung nu pot raporta astfel de declarații, cum au făcut-o cu clipul de ieri.

Citește și:
Sursa: Engadget