Păcatele persoanelor publice: cum ”rup” o țară în două prin câteva cuvinte

Păcatele persoanelor publice: cum ”rup” o țară în două prin câteva cuvinte
Ada Constanda
13:09 26.07.2016

Săptămâna trecută, online-ul românesc a fost rupt în două. Românii au devenit fie fani Pokemon Go, fie inamici declarați ai ”manipulării”. Totul din cauza unor statusuri publicate de două celebrități – de doi ”influenceri”, cum ar spune cei care lucrează în marketing și publicitate: Oana Pellea și Moise Guran. Lecția care ar trebui desprinsă din această poveste? Persoanele publice de la noi uită uneori de puterea pe care o au dar și de responsabilitatea care vine cu acea putere, iar noi (publicul) nu știm cum să filtrăm mesajele lor și le alimentăm delirul.

Suntem peste 20 de milioane de oameni în România. Ne închinăm în fața unor Dumnezei diferiți, respectăm tradiții diferite, avem principii diferite şi opinii diferite. Niciun set de valori nu seamănă cu altul. Fiecare dintre noi are un model, fie că e bunica, profa de română, colegul de la muncă sau un artist. Fiecare dintre noi are antipatii şi simpatii. Fiecare dintre noi are calități şi defecte.

Înainte de Revoluție românii nu vorbeau neîntrebați, nu le era permis să-și exprime cu voce tare nemulțumirile şi părerile. Asta s-a schimbat odată cu democrația – știți, motivul pentru care au murit părinții și bunicii unora dintre noi. Recent i-am luat un interviu jurnalistei Paula Herlo și mi-a spus că îi place noua generație tocmai pentru că vorbește neîntrebată, nu îi este teamă să-și verbalizeze gândurile.

Astăzi, părerea noastră contează, afectează, deranjează, incită. Astăzi, părerile se răspândesc cu repeziciune în mediul online. Și cea mai mare viteză o au cele exprimate de persoanele publice. Sigur că pe cât de benefic poate fi mesajul unei vedete/personalități pe atât de dăunătoare pot fi consecințele lui, dar asta depinde doar de noi.

”Nu trebuie să fii expert ca să-ți dai seama că lucrurile merg prost în țara asta și cu atât mai puțin nu trebuie să fii expert pentru a semnala o problemă. Sigur că există un timp pentru toate, inclusiv pentru tăcere, dar trebuie să fii isteț să-ți dai seama când trebuie să taci.”

Și aici intervin liberul arbitru și discernământul. Ăsta e momentul în care ar trebui să înțelegem că opinia unei persoane publice nu este automat corectă sau cea mai bună doar pentru că persoana respectivă este un actor bun, un cântăreț excelent, un comediant genial sau un realizator de televiziune strălucit. E responsabilitatea fiecăruia să trecem informațiile prin filtrul personal, să ne dăm seama dacă acea opinie coincide, într-adevăr, cu a noastră sau ne-o însușim doar pentru că vine de la o persoană pe care o stimăm.

Mi s-a întâmplat ca persoane publice pe care le respect și le apreciez enorm să-și exprime opinii contrare alor mele. Sigur că inițial am simțit o ușoară dezamăgire, dar respectul și aprecierea au rămas. Faptul că Tudor Gheorghe l-a susținut în campania prezidențială pe Victor Ponta, un personaj pe care eu nu-l agreez, nu m-a făcut să nu-i mai ascult cu plăcere muzica. Gabriela Szabo rămâne o multiplă campioană mondială și olimpică în ciuda faptului că a votat cu Ponta.

Există însă oameni care nu înțeleg că dacă ești persoană publică ai dreptul și, mai mult, obligația, să reacționezi în fața unei nedreptăți. Meseria pe care o practici nu-ți anulează dreptul la opinie. Dacă ești cântăreț nu înseamnă că nu poți să-ți exprimi punctul de vedere cu privire la situația deplorabilă în care se găsește sistemul sanitar din România, tocmai pentru că înainte de a fi cântăreț ești om.

moise guran oana pellea

Să-l luăm de exemplu pe Tudor Chirilă, un artist extrem de vocal pe Facebook, unde a reacționat la multe dintre problemele societății actuale (sănătate, învățământ, cultură, politică), un artist care și-a îndemnat fanii să iasă la vot. Îl respect pe Chirilă ca artist și părerile lui mi s-au părut mereu de bun simț. Dar au fost și cei care l-au hulit: „Domne, vine Chirilă să ne spună nouă ce e greșit în România. Să-și vadă de muzica lui și de spectacolele lui de teatru, nu să-și dea cu părerea, că nu e expert în toate.“

Greșit, nu trebuie să fii expert ca să-ți dai seama că lucrurile merg prost în țara asta și cu atât mai puțin nu trebuie să fii expert pentru a semnala o problemă. Sigur că există un timp pentru toate, inclusiv pentru tăcere, dar trebuie să fii isteț să-ți dai seama când trebuie să taci.

Dar sunt și alți formatori de opinie, precum Mircea Badea, care este, după părerea mea, unul foarte puternic, fie că vă place sau nu. Și sunt oameni pentru care ceea ce spune Badea e sfânt, care nu pun la îndoială absolut nimic din ce spune el, iar aici există o problemă, pentru că oamenii ăia ajung să trăiască într-o cu totul altă lume, într-o lume în care li se va părea perfect normal să-i înjure sau să-i provoace la luptă pe cei care nu gândesc ca ei.

Recunosc, au fost momente în care m-am surprins fiind de acord cu Badea, dar sunt considerabil mai multe cele în care m-am întrebat ce caută un astfel de om la televizor, chiar dacă el repetă obsesiv că nu este jurnalist și că emisiunea lui e un pamflet.

”O persoană publică trebuie să fie conștientă de faptul că părerea exprimată are puterea de a influența mii de oameni, de a schimba mentalități și de a stârni dispute, motiv pentru care ar trebui să se gândească și să analizeze foarte bine înainte de a apăsa butonul «post». Să nu instige la ură și la violență, să nu lanseze în eter teorii conspiraționiste.”

Ceea ce vreau să spun este că responsabilitatea e de ambele părți. O persoană publică trebuie să fie conștientă de faptul că părerea exprimată are puterea de a influența mii de oameni, de a schimba mentalități și de a stârni dispute, motiv pentru care ar trebui să se gândească și să analizeze foarte bine înainte de a apăsa butonul „post“. Să nu instige la ură și la violență, să nu lanseze în eter teorii conspiraționiste. Să conștientizeze că se pot folosi de acest statut nu doar pentru a stânge mii de likeuri la fotografii din vacanță, ci și pentru a transmite mesaje pozitive și pentru a-și îndemna fanii să facă lucruri bune, să facă o schimbare (cum e acum campania pentru Cumințenia Pământului). Până la urmă, să fie conștienți că pentru mulți reprezintă un model și să se gândească bine cam ce fel de model le-ar plăcea să aibă copiii lor.

Iar datoria noastră, a celor care îi urmărim și îi apreciem pe acești oameni, este să avem îndoieli și să ne gândim de două ori înainte de a distribui un mesaj în care nu credem neapărat, dar care vine de la o persoană a cărei muncă înseamnă ceva pentru noi. Nu e o rușine să nu fii de acord cu un om celebru. Dar e o rușine să nu ai discernământ.

„Suntem cu toții diferiți, din fericire!“

loading...