OnePlus 3 ar putea fi similar telefoanelor HTC

OnePlus 3 ar putea fi similar telefoanelor HTC

Următorul telefon al chinezilor de la OnePlus ar putea avea un design asemănător celui implementat de HTC.

A trecut mult timp de la lansarea modelului OnePlus 2, iar chinezii sunt pregătiți să introducă pe piață un nou terminal. Despre OnePlus 3 s-a vorbit extrem de mult în ultima perioadă, iar acum, un nou leak ne prezintă posibilul design pe care îl vor implementa chinezii. Dacă ar fi să ne luăm după ceea ce vedem în imaginea de mai jos, atunci am fi tentați să credem că OnePlus 3 va arăta precum un telefon HTC.

Astfel, telefonul ar urma să fie fabricat din metal, iar, pe lângă asta, chinezii vor reintroduce conectivitatea NFC. Însă cei de la Engadget menționează că totul ar putea fi un truc. Publicația menționează că a primit un mail direct de la OnePlus cu mesajul ”Aceasta este o reprezentare a lui OnePlus 3”, astfel că nu ne putem îndoi de autenticitatea imaginii. Dar asta nu înseamnă că telefonul vă arăta așa. Astfel, am putea avea de-a face doar cu o încercare a celor de la OnePlus de a atrage atenția asupra telefonului lor.

Cât despre specificații, se zvonește de ceva vreme că telefonul ar putea fi disponibil în două versiuni. Versiunea accesibilă va avea un preț de aproximativ 310 dolari și va include 4GB RAM. De asemenea, am avea de-a face cu un procesor Qualcomm Snapdragon 820 și o capacitate de stocare de 32GB.

Versiunea mai scumpă s-ar diferenția prin cei 6GB RAM și o capacitate de stocare de 64GB. Din păcate, nu avem foarte multe informații în legătură cu prețul acesteia, însă ambele versiuni ar putea rula Android 6.0.1. Iar dacă ar fi să ne luăm după declarațiile oficialilor companiei, noul vârf de gamă va fi dezvăluit la nivel global la finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an. Cu alte cuvinte, până la încheierea lunii iunie, ar trebui să-l puteți comanda.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: